Soluții tehnice pentru descurajarea infractorilor, promovate într-o expoziție la Clubul Polițiștilor

În cadrul Campaniei „Infractorii te pot cunoaște mai bine decât crezi”, polițiștii oferă posibilitatea buzoienilor de a se informa cu privire la soluțiile tehnice de securitate pentru reședințe.

Astăzi, începând cu ora 09.30, Centrul de Prevenire a Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău („Clubul Polițiștilor”) va fi gazda unei expoziții tematice cu caracter preventiv

Tânărul găsit mort în casă în zona Crâng s-a otrăvit cu Furadan

*Ancheta se complică astfel, oamenii legii  deoarece oamenii legii trebuie să afle de unde și-a procurat tânărul substanța cu care a ales să-și pună capăt zilelor

 

Tânărul  în vârstă de 20 de ani găsit mort, pe 28 aprilie, într-o garsonieră din blocul turn de la intrarea în Crâng, s-a otrăvit cu bună știință. Decesul a survenit unei insuficiențe cardio-respiratorii pe fondul unei intoxicații acute cu furadan. Este concluzia medicilor legiști în urma necropsiei efectuată cadavrului băiatului.

„Infractorii te pot cunoaște mai bine decât crezi”, campanie derulată de IPJ Buzău, începând de mâine

Începând de mâine, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău va implementa, la nivel județean, campania de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului „Infractorii te pot cunoaște mai bine decât crezi”. Campania a fost inițiată la nivel național de Inspectoratul General al Poliției Române – Institutul