Gest umanitar pentru Spitalul Județean Buzău

Joi, 26 martie, firma S.C. DELSAN PROD a donat Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău suma de 40.000 de euro pentru achiziţia unui aparat de ventilaţie mecanică, pentru secţia A.T.I. „Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău doreşte să mulţumească pentru această donaţie care vine în spijinul pacienţilor, acum când nevoile sistemului sanitar sunt tot mai stringente. … Citește mai mult

Cum va funcționa medicina de familie în vreme de criză

O serie de modificări și completări ale unor acte normative în domeniul Sănătății vizând prelungirea și prorogarea unor termene, dar și reglementarea unor măsuri pe perioada instituirii stării de urgență au fost anunțate de Casa Județeană de Sănătate. Este vorba,  în mare, despre  consultații la distanță oferite de medicii de familie, rețete pe e-mail și … Citește mai mult

Ce program de lucru cu publicul are Serviciul Județean de Medicină Legală Buzău

În condiţiile stării de urgență, și Serviciul Județean de Medicină Legală Buzău a adoptat un program special de lucru. „Consultațiile medico-legale la cerere sau la soli­ci­tarea organelor de cercetare penală: zilnic de luni până vineri între orele 10.00-12.00. Primirea rezultatelor și eli­be­rarea certificatelor medico-legale; în ziua de vineri între orele 10.00-12.00. Probele biologice recoltate în … Citește mai mult

Concendiu și indemnizație pentru buzoienii carantinați

La data de 26 martie, în județul Buzău 3705 de persoane se află în izolare la domiciliu. Acestora li se adauga alte 71 de persoane care se află în carantină instituționalizată. Toate aceste persoane, care au calitatea de asigurați, beneficiază de concedii și indemnizații de carantină. Astfel, asigurații cărora li se aplică măsura de carantinare … Citește mai mult

Adriana Crăciun, directorul Centrului de Transfuzii: ,,Avem nevoie de dumneavoastră să donați sânge mai mult ca niciodată!”

Salvatorii de vieți de la Centrul de Transfuzii Bu­zău își continuă activitatea chiar și în această perioadă de restricții impuse de autorități pentru limitarea răspândirii virusului Co­vid19. Directorul Centrului de Transfuzii Bu­zău, Adriana Crăciun, face un apel către buzoieni să meargă să doneze sânge pentru că instituția pe care o conduce asigură condiții de maximă … Citește mai mult

12 buzoieni ies astăzi din carantină

La data de 25 martie,transmite Prefectura Buzău, în județul Buzău 3176 de persoane se află izolați la domiciliu. Alte 74 de persoane se află în carantină, iar pentru 12 dintre aceste persoane se încheie astăzi perioada de carantină instituționalizată. În aceste condiții, reprezentanții Instituției Prefectului reamintesc cetățenilor „să ia în considerare doar informațiile verificate prin … Citește mai mult

Cum a ajuns unitatea medicală râmniceană „Spital tampon” pentru bolnavii de coronavirus

Spitalul din Râmnicu Sărat se află în plin proces de transformare, după ce Ministerul Sănătății a decis ca această unitate medicală să devină „spital tampon” pentru persoanele infectate cu coro­na­virus. Prin urmare, Spitalul Râmnicu Sărat  se închide pentru toți bolnavii, care vor trebui să se trateze în alte unități medicale din județ sau din alte … Citește mai mult

Românii pun întrebări trăznite despre coronavirus la 112

Avalanșă de telefoane la numărul unic de urgență 112, care mai de care mai bizare, în care cetățenii au adresat, mai în glumă, mai în serios, întrebări despre coronavirus, fără a avea urgențe reale. Un număr de peste 12.000 de apeluri a fost înregistrat la 112, în perioada 25 februarie – 18 martie, cele mai … Citește mai mult

 Care este situația carantinării persoanelor suspecte de Coronavirus la Buzău. Ce norme de testare au fost stabilite

„69 persoane se află în carantină la nivelul județului Buzău, iar pentru alte 2770 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu”, transmite Prefectura Buzău, bilanțul situației generate de CORONAVIRUS, înregistrat în data de 24 martie. Ca urmare a acestei situații, la nivelul județului Buzău, capacitatea de carantinare a fost extinsă, astfel existând un … Citește mai mult

Mihai Sălcuțan: „Nu am vrut să am domiciliul în Basarabia, pentru că acolo este România, și nu pot să cer să am domiciliul în țara mea”

În încercarea de a găsi OMUL, Diogene din Sinope umbla ziua în amiaza mare cu o lumânare în mână, pe străzile Atenei. El anunța prin gestul său simplu și direct o temă de reflecție de o profunzime de neega­lat în filosofie: OMUL. Parafrazând, putem spune că în încercarea de a găsi calea de unire a … Citește mai mult

Cine sunt donatorii  care au dat bani pentru cele două ventilatoare mecanice necesare Spitalului Județean de Urgență Buzău

Campanie națională umanitară lansată de Fundația Comunitară Buzău  în sprijinul medicilor și al spitalelor buzoiene continuă. Fundația Comunitară Buzău  a lansat miercuri, 18 martie, o acțiune națională de strângere de fonduri pentru spitalele, medicii de familie și DGASPC Buzău. Este o campanie  cu obiective bine stabilite: de strângere de fonduri pentru echiparea Spitalului Județean de … Citește mai mult

Spitalul din Râmnicu Sărat, posibil centru de carantinare pentru suspecții de COVID

Cu toate că nicio oficialitate nu a confirmat oficial informația, decizia ca Spitalul Râmnicu Sărat să fie transformat în centrru de carantinare pentru persoanele cu COVID 19 pare să devină realitate și să fi fost luată la nivelul Ministerului Sănătății. În ultima ședință a  Comitetului Local pentru Situații de Urgență de la Râmnicu Sărat au … Citește mai mult

Care este situația carantinării persoanelor suspecte de COVID19 în județul Buzău

67 de persoane se află în  carantină în județul Buzău și alte 2428 persoane sunt izolate la domiciliu. Acesta este situația transmisă astăzi, 23 martie, de la nivelul Prefecturii Buzău, care mai informează că în „există locuri disponibile pentru carantinarea persoanelor care vin din zone de risc, cu posibilitatea de extindere a capacității”. Autoritățile reamintim … Citește mai mult

Care este programul de funcționare al Primăriei Buzău

Primăria Buzău ia noi măsuri anticoronavirus , care constau pe de o parte în crearea de alternative pentru rezolvarea  de acasă a unor probleme pe care ei le au la serviciile din  cadrul instituției, iar pe de altă parte prin menținerea valabilității documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență. Pentru … Citește mai mult

Alimente și apă gratis pentru bătrânii din Buzău singuri și cu pensii mici

60 de voluntari, membri ai asociațiilor buzoiene „Club Rotary” și ,,Interact”, des­fășoară, începând de joi, 19 martie, acțiunea umanitară denumită „Împreună pentru bunici”. Este o acțiune amplă a celor două organizații neguvernamentale de ajutorare a vârstnicilor care nu mai au pe nimeni, și care trebuie să facă singuri față  situației, în  condițiile în care toate … Citește mai mult

Pensionare prin e-mail

Starea de urgență presupune și pentru Casa de Pensii Buzău luarea unor măsuri speciale. În această categorie intră și măsura privind depunerea dosarelor de pensionare. Astfel, conducerea Casei Județene de Pensii informează că  pe toată perioada stării de urgență, cererile privind dosarele de deschidere a drepturilor de pensionare vor fi preluate exclusiv telefonic sau prin … Citește mai mult

Care este situația epidemiologică la nivelul județului Buzău

Situația epidemiologică la nivelul județului Buzău în data de 22 martie transmisă de Prefectura Buzău este următoarea:„ 59 persoane se află în carantină, 2061 persoane se află izolate la domiciliu. În ultimile 24 de ore, forțe de ordine au verificat 1188 persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/ carantină. Pentru neregulile constatate au fost … Citește mai mult

A apărut ghidul dedicat COVID 19

Platforma Națională de Pregătire în Situații de Urgență a fost actualizată cu sfaturi şi informaţii utile despre COVID-19. Platforma Națională de Pregătire în Situații de Urgență “Fii pregătit” (fiipregatit.ro) este principala sursă de informații despre măsurile de siguranță și reacție în caz de dezastru. Pe ea a fost postat un ghid pentru a veni în … Citește mai mult

Foto I Jandarmii au donat sânge în siguranță, în plină epidemie de coronavirus

Jandarmeria Buzău a donat vineri sânge, dând exemplu populației din județ. Gestul jandarmilor a fost apreciat de conducerea Centrului de Transfuzii Buzău, cu atât mai mult cu cât stocurile de sânge au scăzut dramatic, fiind limitate din cauza epidemiei de coronavirus și deplasările în județ, respectiv caravanele în comunitățile din mediul rural. Jandarmii au donat … Citește mai mult

Care este bilanțul persoanelor carantinate și izolate la Buzău

Prefectura Buzău transmite că la data de 20 martie, în județul Buzău se află în carantină 56 de persoane, iar pentru alte 1338 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu. Menționăm că mai există locuri disponibile pentru carantinarea persoanelor care vin din zone de risc, cu posibilitatea de extindere a capacității. La nivelul … Citește mai mult