Buzoianca Lucia Dumitrescu și Proconsul, Crăciun fără cel drag (VIDEO)

Proiectele frumoase și de succes iau naștere mai ales de Sărbători, atunci când este vremea tuturor să primim, să dăruim, să fim fericiți! La acest lucru s-au gândit și trupa Proconsul și frumoasa buzoiancă Lucia Dumitrescu, atunci când au pus la cale un single special de Crăciun, pentru care au pornit o campanie de promovare intensă.

„Nu suntem la prima cola­borare cu acești artiști, dar recunosc că așteptam de mult acest proiect. Bazele acestei <prietenii> au fost puse încă din anul 2010, odată cu parti­ciparea la Festivalul Mamaia, unde am câștigat împreună cu doi dintre componenții trupei Proconsul, Robert Anghelescu

Vlad Zamfirescu, Marius Vizante și Gheorghe Ifrim, într-o comedie despre lumea borfașilor, la Buzău

Trei actori cu mare priză la public într-un spectacol despre lumea șuților. Vlad Zamfirescu, Marius Florea Vizante și Gheorghe Ifrim aduc la Buzău, pe 16 decembrie, spectacolul „American Buffalo”, în regia lui Cristian Juncu.

Textul piesei este unul deosebit de amuzant, la limita dintre absurd și comedie, care articulează bine lumea margi­nalilor, a șuților, parodiind-o din interior, analizând pe îndelete mecanismele de gândire a unor tâlhari care pun la cale o „mare“ lovitură. Spectacolul „American Buffalo” urmărește timp

Sase lucruri despre îngrijirea părului pe care nu ți le-a spus nimeni până acum

Mulți cred că știu totul despre îngrijirea podoabei capilare. Cu toate acestea, adevărul este că puține persoane au un păr sănătos și frumos. Citește sfaturile de mai jos și spune-ne sincer: pe câte le știai deja?

Niciodată nu-ți peria/ pieptăna părul ud.   

Atunci când este ud, abia scos din duș, ai impresia că părul este cel mai ușor de pieptănat. Deși ai, probabil, dreptate, părul ud este de trei ori mai firav decât cel uscat. Cel mai bine ar fi să-ți periezi părul înainte de duș și să aplici apoi balsamul, cu degetele răsfirate prin păr, ca un pieptene. Lasă-ți apoi părul să se usuce înainte de a-l pieptăna din nou.

Moș Nicolae la Consiliul Județean / Cadouri și spectacol de teatru pentru elevi, oferite de președintele Cristinel Bîgiu (FOTO)

Sute de copii, din aproape toate școlile din municipiu, au primit vineri cadouri, cu ocazia zilei de Moș Nicolae, din partea președintelui Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu.

Elevii din clasele I-IV, printre care s-au aflat și copii din centrele de plasament, au avut ocazia de a lua parte la un spectatcol de teatru organizat de către Consiliul Județean cu aceeași ocazie.

Moș Nicolae la Consiliul Județean / Cadouri și spectacol de teatru pentru elevi, oferite de președintele Cristinel Bîgiu

Sute de copii, din aproape toate școlile din municipiu, au primit vineri cadouri, cu ocazia zilei de Moș Nicolae, din partea președintelui Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu.

Elevii din clasele I-IV, printre care s-au aflat și copii din centrele de plasament, au avut ocazia de a lua parte la un spectatcol de teatru organizat de către Consiliul Județean cu aceeași ocazie.

Cătălin Briceag, un „muguraș” cu 10 pe linie

Și-a început serios cariera de solist odată cu intrarea în bancă la clasa întâi. Și a conti­nuat în paralel, cu devotament și seriozitate, ambele domenii de unde a cules numai roade bogate. Cătălin Briceag, cel mai mic dintre membrii trupei „Muguri”, descoperiți de maestrul Constantin Ungu­reanu este un copil de nota 10 pe linie și la școală, ca și pe scenă, ce nu și-a lăsat vreodată temele nefăcute sau proiectele școlare neterminate pentru că a ajuns târziu de la evenimentele unde a prestat pe scenă.

Seară de ținut minte cu Ovidiu Lipan Țăndărică și Bosquito la Buzău (FOTO/VIDEO)

Aproape că nu aveai loc să arunci un ac, vineri  seara, în Clubul No Limit. Numele celor de la Bosquito, dar mai ales asocierea lor cu legendarul Ovidiu Lipan Țăndărică, au umplut locația de pe bulevardul N. Bălcescu. Aparent ieșită din comun, colaborarea dintre artiștii care provin din genuri muzicale diferite este una mai mult decât agreabilă.

„Revin la Buzău după o pauză de 13 ani și îmi pare bine că am descoperit un astfel de public.

Sezonul acesta se poartă glitter-ul III

Pantofi sau poșetă cu glitter

 Pantofii cu glitter pot reprezenta elementul cheie al unei ținute elegante. Totuși, atunci când optezi pentru o pereche de pantofi cu glitter, trebuie să ții cont de anumite lucruri. Spre exemplu, nu opta pentru piese vestimentare cu un design complicat sau cu un model foarte încărcat, întrucât vei aglomera excesiv ținută. Mizează, în schimb, pe rochii monocromatice, în culori neutre, pe care să le pui în evidență doar cu o pereche de pantofi cu glitter. Celelalte accesorii, care îți vor completă

Irina Loghin cântă de Moș Nicolae, la Buzău

Alături de marea artistă vor urca pe scenă și buzoiencele Mirela Ursache și Mădălina Manolache

Pentru că îndrăgește Buzău a hotărât să le facă buzoienilor și un cadou muzical chiar de Moș Nicolae. Marea doamnă a folclorului românesc, Irina Loghin va sosi vineri, 6 decembrie, la unul dintre mall-urile din municipiu, pentru un concert de Sărbători. Evenimentul va începe de la orele 17.00, iar alături de marea artistă vor urca pe scenă și buzoiencele Mădălina Manolache

Ovidiu Lipan Țăndărică, în concert alături de Bosquito, la No limit

Unii l-au numit cel mai îndrăzneț proiect muzical al anului, o fuziune fără precedent între „regele tobelor din România și promotorii rock-ului latin”. Celebrul Ovidiu Lipan Țăndărică concertează în această seară, la No Limit, de la ora 20.30, evenimentul fiind prezentat drept „exploziv și cu un playlist surprinzător”.

„Este o colaborare fantastică între niște oameni cu energii similare. A venit natural, ca toate lucrurile bune în viață și chiar dacă știam că este posibil să ne fie greu să promovăm această colaborare în condițiile industriei muzicale actuale din țară, am făcut-o totuși din dragoste pentru artă, de dragul fanilor

„Sunt un orb“, recital Horațiu Mălăele, la Buzău

Inegalabilul Horațiu Mălăele se întoarce săptă­mâna viitoare la Buzău cu un nou spectacol. „Sunt un orb” este un spectacol de teatru one man show, un recital extraordinar Horațiu Mălăele, care va avea loc joi, 12 decembrie, de la ora 19.00, la sala Consiliului Județean.

În cadrul reprezentației, artistul privește într-o maniera proprie opera unor mari poeți români: Marin Sorescu, George Topârceanu, Nichita Stănescu, Emil Brumaru, Grigore Vieru, Adrian Păunescu și alții.  Alături de poezie, publicul va regăsi umorul lui Mălăele presărat cu muzică, teatru și multă, multă improvizație

Regal vienez pe scena buzoiană cu Eastern Royal Orchestra

Eastern Royal Orchestra din Sankt Petersburg revine de mai bine de un deceniu în țara noastră. Condusa de dirijorul Daniil Zaharov și de concert maestro Natalia Negruzza din Moscova, orchestra internațională compusa din 27 de instrumentiști de prima clasă derulează un turneu în marile orașe europene, iar sâmbătă, 14 decembrie , va ajunge și la Buzău. Concertul este programat de la ora 19.00, la sala Consiliului Județean.

Sezonul acesta se poartă glitter-ul II

Glitter-ul a reușit să cucerească inimile iubitoarelor de modă din întreagă lume, designerii făcând tot posibilul să includă cu stil acest trend sclipitor în vestimentația de zi cu zi a femeii moderne. Noi îți prezentăm 5 moduri în care poți include accesoriile și piesele vestimentare cu glitter în ținutele tale, astfel încât să obții look-uri cât mai elegante, de bun gust.

Profesorul Sfetoslav Cremarenco, „Extemporal“ cu foștii elevi și colegi: „Am învățat că elevii pot da soluții mai frumoase decât noi, profesorii“ (FOTO)

O parte din galeria profesorilor emblematici ai Colegiului B. P. Hasdeu s-a reunit ieri în aula liceului pe care l-au servit zeci de ani. Cezar Dumbravă, Mihai Melnic, Virgil Poteraș, Radu Calcan, Liviu Stănilă au fost alături de Sfetoslav Cremarenco cu ocazia lansării cărții semnate de acesta, „Extemporal peste timp la matematică”.  Evenimentul a depășit cu mult atmosfera lansărilor clasice, transformându-se într-o emoționantă întoarcere în timp având ca pretext ­mate­matica.

Nemuritorii i-au adus pe Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Avram Iancu pe scena de la Chișinău

Țținute speciale, cântece patriotice și alte peste 15 piese din repertoriu etno al haiducilor-nemuritori au reprezentat evenimentul principal de duminica trecută, din sala Filarmonicii din Chișinău. Buzoienii au rezistat pe scenă mai bine de o orăși jumătate, în aplauzele răsunătoare ale publicului care a ales să plătească bilet și să asculte de ziua României programul pregătit special de trupa buzoiană.

Sezonul acesta se poartă glitter-ul!

Glitter-ul a reușit să cucerească inimile iubitoarelor de modă din întreagă lume, designerii făcând tot posibilul să includă cu stil acest trend sclipitor în vestimentația de zi cu zi a femeii moderne. Noi îți prezentăm 5 moduri în care poți include accesoriile și piesele vestimentare cu glitter în ținutele tale, astfel încât să obții look-uri cât mai elegante, de bun gust.

Tudor Gheorghe, la Buzău:„Dați-vă copiii să învețe chineza și lăsați-o mai ușor cu Marele Licurici din America!“

Sala Consiliului Județean este plină ochi deși prețul unui bilet nu este deloc unul de neglijat: 75 de lei. Celebrul Tudor Gheorghe reușește încă o dată să dea lovitura la nivel național, alături de orchestra simfonică, cu un nou spectacol „Pelerini prin țara nimănui” (dedicat poeziei lui Grigore Vieru și Mircea Micu), iar Buzăul a fost inclus vineri în cadrul turneului de promovare.

Ca de fiecare dată la spectacolele lui Tudor Gheorghe, în sală se creează o vrajă prin care spectatorul se rupe de lumea cotidiană în sensul că devine imun la problemele societății contemporane. Nu îți mai pasă nici de problemele

Premii în bani pentru câștigătorii concursului de istorie organizat de Fundația „Mareșal Alexandru Averescu“

Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” a organizat,  cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, ediția a V-a a concursului de istorie 1 Decembrie – Ziua Națională a României, la care au participat un număr de nouă instituții de învățământ preuniversitar din județ. Echipele au fost formate din câte trei elevi care au reprezentat colegii naționale și licee din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat și din orașul Pătârlagele.