Reţeaua de apă din Cozieni, extinsă cu beneficiarii de venituri minime

            *“Avem şi un utilaj al primăriei, aşa că ne străduim să avem costuri minime”, susţine primarul Daniel Panaitescu

            În ciuda faptului că s-au numărat printre reprezentanţii administraţiilor buzoiene care au început anul cu stângul din punct de vedere al fondurilor de care au dispus pentru investiţii, aleşii locali din Cozieni continuă “în regie proprie” lucrările de investiţii.

Semnal zero la mobil în zona Bozioru, Brăeşti şi Cozieni

            *“Am făcut o adresă la o companie de telefonie mobilă, pentru că este o problemă pentru oameni”, susţine primarul Adrian Perţea

            Costurile de montare a unei antene de telefonie mobilă faţă de veniturile ce ar putea fi obţinute de la abonaţii şi utilizatorii cu cartelă din trei comune – această dilemă va trebui să fie rezolvată de companiile de telefonie mobilă care vor fi invitate să facă investiţii în zona Bozioru, Brăeşti şi Cozieni, localităţi în care  nu există semnal la telefoanele mobile.

Se reiau plăţile pentru POS CCE

            * În perioada următoare, valoarea sumelor decontate va fi de 133 de milioane de lei

            Plăţile aferente Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) au fost deblocate de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. În acest sens, în perioada următoare, valoarea sumelor decontate se ridică la 133 de milioane de lei (peste 29 de milioane de euro), programul fiind cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Peste 6.000 de turişti au vizitat Buzăul în luna august

            În luna august a acestui an, numărul turiştilor care au vizitat judeţul Buzău a crescut comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică. Astfel, dacă în august 2011, numărul sosirilor în principalele structuri de primire turistică a fost de 6.633, în perioada similară din 2012 acestea au crescut la 6.902.

Credit Agricole, garanţii suplimentare în valoare de 4 milioane de euro pentru programul Prima Casă 4

            Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a aprobat suplimentarea plafonului de credite Prima Casă pentru Credit Agricole Bank. În acest sens, instituţia va primi patru milioane de euro pentru continuarea programului. Această suplimentare vine după ce în urmă cu puţin timp au mai fost alocate fonduri suplimentare în valoare de 200 de milioane de euro, din care până în prezent 45 de milioane de euro au mers către BCR, 60 de milioane de euro către BRD şi 11,5 milioane de euro pentru CEC Bank.

Mai puţine firme înfiinţate la Buzău în luna septembrie

            Un număr de 517 operaţiuni au fost efectuate la Registrul Comerţului Buzău în luna septembrie 2012, mult mai puţine faţă de cele 831 efectuate în luna precedentă. Potrivit datelor prezentate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din totalul operaţiunilor, 136 (26,3 la sută) reprezintă înmatriculări de noi societăţi.

Fermele de păsări, finanţate prin plăţile pentru bunăstare

            * Cererile pot fi depuse la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură până pe data de 15 noiembrie

            Fermierii buzoieni care cresc pui de carne, găini ouătoare, găini de reproducţie din rase grele şi pui de curcă şi se angajează că vor susţine investiţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de îngrijire a acestora vor primi bani pentru asigurarea bunăstării animalelor.

Minori nesupravegheaţi şi chiulangii, culeşi de pe străzi de poliţişti şi jandarmi

            Zilele trecute, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău, împreună cu jandarmii şi poliţiştii locali au desfăşurat o acţiune amplă pe raza municipiului, scopul fiind depistarea elevilor care îşi petrec orele de curs în alte locuri decât în sălile de clasă, dar şi prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile, fenomen la care elevii ce chiulesc de la ore sunt adeseori expuşi.

Măcelar de ocazie, dezarmat cu forţa în plină stradă

             * Ameţit de alcool, umbla prin sat cu un ”iatagan” de 28 de centimetri

            Poliţiştii de la Mânzăleşti au fost nevoiţi să folosească forţa pentru a-l imobiliza pe un localnic de 42 de ani, care ieşise să se plimbe prin sat ţinând în mână un cuţit lung de 28 de centimetri şi băgând spaima în consăteni, mai ales că era şi ameţit serios de alcool.

Bădăran de club, taxat cu dosar penal

                * Un localnic din Nehoiu a lovit-o pe o tânără pentru că s-a aşezat la masa rezervată lui

            În ultima perioadă, jandarmii buzoieni au avut de-a face în special cu indivizi al căror comportament lasă mult de dorit, timp de trei zile aplicând 53 de sancţiuni doar pentru provocare şi participare la scandal pe fondul consumului de băuturi alcoolice, săvârşire în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora.

Cercetat pentru două infracţiuni după ce s-a înfipt cu maşina în gard

            * Poliţiştii au stabilit că şoferul era băut în momentul producerii accidentului

            Inconştienţa şoferilor care se urcă băuţi la volan continuă să facă victime pe şosele, recent, un râmnicean ajungând la spital după ce s-a încumetat să se urce în maşina condusă de un prieten impreună cu care chefuise în prealabil, de pe masă nelipsind băutura, care a curs din belşug.

Flash Sport

            Ion Viorel, antrenorul buzoian al divizionarei secunde CS Otopeni, a fost prezent marţi seară alături de familie la meciul pe care selecţionata României l-a pierdut cu…

În zilele de 19 și 22 octombrie Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Buzău nu va avea program de lucru cu publicul.

În zilele de 19 și 22 octombrie ca urmare a punerii în funcțiune a unor aplicații informatice necesare modernizării Sistemului național de emitere și evidență a permiselor de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor nu va avea program de lucru cu publicul.