REPORTAJ: Cum au tăcut drujbele în pădurile din judeţ

• Direcţia Silvică pretinde că „fenomenul defrişărilor ilegale nu mai este de actualitate” Defrişările ilegale reprezintă un atentat la adresa siguranţei naţionale. În tentativa de a limita acest fenomen atât de periculos, la jumătatea lunii decembrie 2015 a fost adoptată o lege care include tăierile ilegale de păduri în categoria amenin­ţărilor la adresa securităţii naţionale. Potrivit … Citește mai mult

Municipiile reşedinţă de judeţ vor putea cere bani nerambursabili pentru autobuze electrice şi troleibuze

Un proiect de ordin al Ministerului Mediului, pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane, se află în dezbatere publică. Potrivit acestuia, municipiul Bucureşti şi municipiile reşedinţă de judeţ vor putea achiziţiona, … Citește mai mult

A început campania de recoltare la orz şi orzoaică în judeţ

Luna iunie, sau Cireşar, aşa cum se numeşte în popor, este o perioadă extrem de aglomerată pentru fermieri. A început campania de recoltat la orz şi orzoaică, iar Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că, până la data de 10 iunie, în 15 judeţe – Arad, Bihor, Brăila, Buzău, Caraş Severin, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, … Citește mai mult

Proiect de 5 milioane euro pentru rebilitarea infrastructurii de irigaţii în judeţ

Pe teritoriul judeţului nostru, Unitatea de Administrare a Îmbunătăţirilor Funciare din cadrul Filialei Teritoriale Buzău-Moldova Sud are în administrare amenajări irigaţii pe o suprafaţă de 41.453 de hectare. Recent, A.N.I.F Buzău a depus un proiect pentru reabilitarea Canalului Vest de Irigaţii,  pe o lungime de 34 km. Lucrările, ce se vor întinde pe o perioadă … Citește mai mult

Se prelungeşte perioada de valorificare a lânii

Executivul a adoptat hotărâre care modifică actul normativ privind aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”. Având în vedere că, pentru obţinerea acestui ajutor de minimis, crescătorii trebuie să facă dovada comercializării cantităţii de lână şi ţinând cont de revitalizarea filierei de comercializare a lânii, … Citește mai mult

REPORTAJ: Nicolae Ştefan, buzoianul care creşte iepuri campioni din rasa Uriaşul Gri German (FOTO)

Creşterea iepurilor din rasele gigant poate fi o ocupaţie dificilă şi plină de capcane, mai ales pentru începători. Chiar şi aşa, o asemenea activitate se poate dovedi una de succes, dacă sunt respectate mai multe re­guli. La Buzău, există doi crescători de iepuri din rasele gigant, iar eu l-am întâlnit pe unul dintre ei, Nicolae … Citește mai mult

Codul Economic va simplifica mediul de afaceri

Un Memorandum pentru elaborarea Codului Economic al României, care va include toate legile ce vizează domeniul economic într-un pachet legis­lativ unitar a fost aprobat recent de către Guvern. Într-o primă etapă, Codul Economic va fi sub forma unui Codex care va cuprinde o culegere de acte normative, sub forma unui pachet informatic. ,,Codexul va fi … Citește mai mult

VIDEO: Spuneţi adio birocraţiei şi drumurilor la Finanţe

Ministerul Finanţelor Publice a transmis prin poştă, contribuabililor persoane fizice, o scrisoare personalizată, care conţine informaţii ce permit înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual (SPV) de la orice dispozitiv conectat la Internet. Astfel, acestea au acces la informaţii fiscale personale şi beneficiază de avantajele utilizării serviciilor electronice şi Internetului: economisirea de timp prin interacţionarea cu ANAF … Citește mai mult

Roşiile româneşti, sigure pentru consum

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară, a efectuat, la jumătatea lunii mai, o serie de controale în pieţe şi la locul de producţie (sere şi solarii) după recoltare, în vederea prelevării de probe de roşii de la producătorii înscrişi în Programul guvernamental de sprijin pentru tomate, pentru a determina calitatea acestora şi, … Citește mai mult

Doliu în lumea medicală

Fostul director medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău și fostul şef al Secţiei de Chirurgie Plastică al celei mai mari unități spitalicești cu paturi din județ, doctorul Ion Drăghici a încetat din viață, în această dimineață. S-a pensionat în urmă cu câțiva ani pe motive mediale. El a fost internat în urmă cu câteva … Citește mai mult

REPORTAJ: Abandonul școlar la Buzău, între familii prea sărace și ,,ce îmi trebuie școală?“

Ați citit ,,Moromeții” lui Marin Preda? În acest roman, copilăria personajului Niculae Moromete este marcată de dorința – de neînțeles pentru cei din familia sa și, mai ales, pentru tatăl care a crezut întotdeauna numai în principiile țăranului tradițional – de a merge la școală. Tatăl nu prea înțelege dorința arzătoare a lui Niculae, după … Citește mai mult

31 mai, ultima zi în care fermierii pot depune modificări la Cererile Unice de Plată din cadrul Campaniei 2018

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură anunţă că, la sediile Centrelor judeţene sau locale APIA, fermierii pot depune, până joi inclusiv, modificări la Cererile Unice de Plată depuse în cadrul Campaniei 2018. În intervalul 1 iunie–1 iulie 2018, reprezentanţii APIA vor efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eşantionarea acestora, … Citește mai mult

Termenul de valorificare a producţiei pentru producătorii de tomate a fost prelungit

Programul guvernamental de sprijin pentru tomate cultivate în spaţii protejate se află în al doilea an de implementare, asigurându-se, astfel, necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă, începând cu luna mai şi până în decembrie. În acest fel, producătorii sunt încurajaţi să obţină produse de calitate, competitive, furnizând tomate autohtone în perioada … Citește mai mult

Scumpirea lemnului, la un pas să provoace o criză a lemnelor de foc pentru populaţie

Regia Naţională a Pădurilor–Romsilva atrage atenţia că, în urma aplicării articolului 59 din Codul Silvic, cu modificările ulterioare, există posibilitatea unui blocaj pe piaţa lemnului, inclusiv posibile dificultăţi în asigurarea lemnelor de foc pentru populaţie. Potrivit modificărilor aduse Codului Silvic, Romsilva trebuie să efectueze lucrări silvice de îngrijire a pădurilor în regie proprie, prin mijloace … Citește mai mult

REPORTAJ: Au renunţat la catedra şcolilor de stat pentru o carieră didactică în propriul lor business

Profesorul trebuie să inspire elevului încredere în forţele sale, să prindă curaj, să-l facă să se implice în relaţia de comunicare, să reuşească să-l antreneze  într-o discuţie constructivă. Este principiul ales de profesoara de engleză Mihaela Fetic şi de profesoara de matematică Simona Râşcanu, ambele foste cadre didactice în învăţământul liceal buzoian. Mihaela Fetic, a … Citește mai mult

Ajutoare de stat pentru firmele care angajează persoane din zone cu şomaj ridicat

Pentru reducerea deficitului de forţă de muncă din marile centre economice ale României, stimularea ocupării şi a investiţiilor prin mobilitatea forţei de muncă – cazare pentru forţa de muncă atrasă din alte localităti -, Executivul doreşte să adopte un act normativ prin care s-ar permite acordarea de ajutoare de stat investitorilor în zone cu şomaj … Citește mai mult

Tranzacţii imobiliare în creştere în judeţul Buzău

În ultimii patru ani se remarcă o tendinţă de creştere a perioadei de vânzare a proprietăţilor rezidenţiale, arată un studiu efectuat de analizeimobiliare.ro. În cazul apartamentelor, creşterea este mai temperată, de la două luni în 2014, la trei luni în 2018, în timp ce la case, perioada de vânzare ajunge să de dubleze, de la … Citește mai mult

Atenţie, ITP-ul se filmează! Cine nu, pleacă acasă!

Registrul Auto Român anunţă că, începând din data de 21 mai, toate staţiile autorizate care nu vor avea montate şi în funcţiune sistemele obligatorii de înregistrare video vor rămâne fără autorizaţii tehnice, acestea fiindu-le suspendate de drept, conform prevederilor legale. RAR anunţă, prin intermediul unui comunicat de presă, că are posibilitatea tehnică informatică să suspende … Citește mai mult

Declaraţia Unică se poate depune de acum înainte şi online

De acum înainte, orice persoană care realizează venituri din activităţi economice sau alte categorii de venituri are posibilitatea să le declare online prin intermediul formularului electronic inteligent al Declaraţiei Unice, disponibil în Spaţiul Privat Virtual (SPV). Formularul calculează automat cuantumul impozitelor şi contribuţiilor datorate de persoanele fizice la bugetul de stat şi poate fi accesat … Citește mai mult

Cum se accesează fondurile europene pentru investiţii agricole acordate prin PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că pentru accesarea fondurilor nerambursabile prin intermediul submăsurilor agricole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014–2020 (PNDR 2020), solicitanţii de finanţări europene vor respecta criteriile generale de eligibilitate aplicabile în sesiunile anterioare. Astfel, fermierii care au în vedere depunerea unei cereri de finanţare pentru a dezvolta o … Citește mai mult