Ping-pong cu legea la Primăria Săgeata

Consilierii social-democrați susțin că primarul Adina Bădescu este singurul vinovat de pericolul de dizolvare, de către Justiție, a deliberativului local. Ședințele neefectuate, contabilizate de Instituția Prefectului ca argument pentru dizolvarea Consiliului Local, fie nu au fost convocate, fie procesul-verbal a fost făcut cu întârziere, după mari insistențe și presiuni asupra secretarului

Viața este perversă

Este foarte greu să-ți dai seama, în aceste zile când evenimentele sunt încă în plină desfășurare, deci calde, ce se întâmplă cu adevărat în Piața Universității.

De ce fug buzoienii de spitalele din județ?

Deputatul Cezar Preda spune că este de datoria responsabililor din Sănătatea din județ să afle motivul pentru care 39,5 la sută dintre pacienții buzoieni preferă să se trateze în afara județului

Este Raed Arafat un român adevărat?

Românul este născut poet – pun laolaltă aici și apetența sa pentru umor, rimat sau ba -, astfel că subiectul protestelor care, iată, au împlinit o săptămână, nu putea fi trecut cu vederea.

Preda vrea „sânge proaspăt”

Liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, se numără printre parlamentarii democrat-liberali care ar fi cerut, în Colegiul Director al partidului, remanierea Guvernului.