Un subiect eclipsat de Năstase și de Drăgușanca

„The sky is the limit… Am cunoștințe care au dus diamante, chiar doamna ne spunea că părinții plătesc leasingul la mașina colegelor dumneaei, se cumpără porci, poșete, diamante sau mașini, se spală șpaga prin înscrierea la afterschool și devine legală, iar cei care nu au sau nu vor să dea sunt excluși din clubul privilegiaților. Așa cum este cazul unui copil de la clasa noastră, care nu a participat la nicio serbare, pentru că părinții lui nu pot să țină pasul și nu au cotizat integral la fondul clasei…”.

Senatorul Constantin Popa, consilier onorific al vicepremierului Oprea

Senatorul UNPR de Buzău Constantin Popa, a fost numit, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, prin decizie a primului ministru, consilier onorific al vicepremierului Gabriel Oprea. Conform deciziei nr. 489/18.12.2013, senatorul Popa va îndeplini, neremunerat, și funcția de consilier onorific al viceprim-ministrului pe probleme de securitate națională Gabriel Oprea,

Temă pentru DNA / Chiria pentru sediul ministerului, umflată de senatorul de Buzău Teodorovici cu 10 miliarde lei

Semne serioase de întrebare asupra contractului pe care Ministerul Fondurilor Europene, condus de senatorul social-democrat de Buzău Eugen Orlando Teodorovici, l-a încheiat cu dezvoltatorul imobiliar Avrig 35, unul dintre cei doi proprietari ai Tower Center, prin care instituția închiriază, pentru noul său sediu, o suprafață de 3.853 mp, la un tarif lunar de 19,8 euro pe metrul pătrat, respectiv  915.000 de euro pe an.

Despre bloggeri

Tare aș vrea să apuc ziua când voi citi considerațiile lui Mitică de la Sculărie, postate de acesta pe blogul personal din confortul celulei în care își ispășește o pedeapsă de trei ani închisoare pentru sacoșa cu șuruburi pe care a furat-o, în decursul unui an, de la capitalistul sălbatic numit patron. Să aflăm din sursă directă simțămintele care l-au condus către această reprobabilă faptă, dar și ce impact a avut asupra sa sentința, parcă dictată din biroul cu fotolii din piele neagră ale fostului său angajator.

Predoiu: „Ponta și Antonescu sunt gata să sacrifice siguranța cetățenilor de dragul unor corupți“

Reacțiile premierului Victor Ponta și ale altor politicieni ai Uniunii Social Liberale legate de decizia Justiției țn cazul fostului prim-ministru Adrian Năstase arată că aceștia nu se pot adapta realităților dintr-o țară membră a Uniunii Europene, unde condamnările sunt pronunțate pe bază de probe, nu în baza identității politice, a declarat, într-o conferință de presă, prim-vicepreședintele Partidului Democrat Liberal, Cătălin Predoiu. Acesta a cerut premierului Ponta să reziste presiunilor din propriul partid și să nu mai politizeze actul de justiție.

Deputatul Gigioacă, arestat

Deputatul conservator ­Gheo­rghe Coman a fost arestat aseară, în urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a emis un mandat de 29 de zile în acest sens. Aceasta și pentru că Gigioacă l-a acroșat cu mașina proprietate personală pe denunțătorul Ciprian Botezatu și a lovit autoturismul Direcției Naționale Anticorupție în momentul în care a fugit de la locul flagrantului. Această

Semne bune anul are?

Acum, la început de an, țin cu tot dinadinsul să mă mențin în sfera optimismului și să include noua condamnare a infractorului Adrian Năstase în categoria ,,semne bune anul are”. Și-mi bazez această stare tocmai pe atacurile furibunde pe care posturile de televiziune ale trustului Intact le lansează, de mai bine de o zi, la adresa ,,justiției băsiste”. Semn că nici ,,dom’ profesor’ Voiculescu nu se simte deloc bine în pielea lui atunci când

Picătura cu Otravă / Corupătorul de minore Leon Rusu, înapoi la cele sfinte

Încăpățânarea milițienească a forțelor de ordine care nu au permis autoturismului în care se afla Înalt Prea-Sfințitul Arhiepiscop Ciprian să coboare până la punctul final al pelerinajului de Bobotează – acolo unde urmau să fie sfințite apele Buzăului, dar să se și dea startul competiției recuperării crucii din râu – nu a fost singura, și nici cea mai mare, gafă a ceremonialului

Cum ni se scumpește viața în anul 2014

Măsurile adoptate de Guvernul Ponta în ultimele luni ale anului 2013, măsuri menite să echilibreze finanțele publice într-un an cu două runde electorale, vor scumpi viața românilor și vor afecta în egală măsură mediul de afaceri. Majorarea salariului minim se traduce prin amenzi mai mari, noua metodă de calcul a accizelor ar putea duce la scumpirea carburanților, alcoolului și tutunului, iar impozite precum „taxa de stâlp“ ar putea crea reacții în lanț ce par a fi neglijate de guvernanți. Unele dintre cele mai

Senatorul de Buzău Teordorovici, ,,casă nouă“ cu chirie de un milion de euro pentru minister

Ministrul Fondurilor Europene, senatorul social-democrat de Buzău Eugen Orlando ­Teodo­rovici, unul dintre marii mincinoși ai guvernului Ponta, ține cu tot dinadinsul să dovedească marele adevăr din proverbul cu fudulia. La final de an, acesta a dat un “tun imobilar” pe bani europeni, mutând sediul ministerului pe care îl conduce în buricul Capitalei, într-o clădire din metal și sticlă, pentru care instituția va plăti, unei firme private, o chirie anuală de aproape un milion de euro.

Gigioacă află astăzi dacă va fi arestat

Un complet format din cinci judecători ai înaltei Curți de Casație și Justiție va judeca astăzi recursul formulat de către Direcția Națională Anticorupție la decizia de fond a instanței supreme, care a hotărât, pe 27 decembrie, că deputatul conservator de Buzău ­Ghe­orghe Coman, acuzat de infracțiuni de corupție, poate fi cercetat în stare de libertate. Completul de trei judecători ai îCCJ a decis, totuși, la sfârșitul anului trecut,

Luni, procesiune religioasă de Bobotează, la apa Buzăului

Şi în acest an, Catedrala Municipală „Sfântul Sava” organizează tradiţionala procesiune religioasă a Bobotezei, al cărei punct culminant va fi, şi de această dată, sfinţirea apelor Buzăului şi aruncarea crucii în râu, pentru a fi recuperată de unul dintre curajoşii care se vor încumeta să intre în apă. Aşadar, luni, la ora 12,00, startul pelerinajului va fi dat din faţa Bisericuţei Copiilor, la care va participa şi Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înalt-Preasfinţitul Ciprian. La oficierea ceremonialului religios şi la sfinţirea apei vor participa slujitori ai Bisericii Ortodoxe, enoriaşi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, după cum afirmă organizatorii.

Gigioacă află de Sfântul Ion dacă va fi arestat

Un complet format din cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va judeca marţi, 7 ianuarie, recursul formulat de către Direcţia Naţională Anticorupţie la decizia de fond a instanţei supreme, care a hotărât, pe 27 decembrie, că deputatul conservator de Buzău Gheorghe Coman, acuzat de infracţiuni de corupţie, poate fi cercetat în stare de libertate. Completul de trei judecători ai ÎCCJ a decis, totuşi, la sfârşitul anului trecut, să-i interzică deputatului Gheorghe Coman să părăsească ţara până la data de 25 ianuarie. În aceeaşi zi, plenul Camerei Deputaţilor a decis, cu 190 voturi pentru şi 34 împotrivă, să încuviinţeze arestarea preventivă a alesului conservator buzoian.

Autocar în flăcări la Poşta Câlnău

Un autocar cu 23 de pasageri şi doi şoferi la bord a luat foc la compartimentul motor pe DN 2 E 85, în afara localităţii buzoiene Poşta Câlnău, oamenii fiind evacuaţi din autovehicul înainte ca cineva să fie rănit.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, autocarul se deplasa dinspre Bucureşti către Suceava când, pe DN 2-E 85, în afara localităţii buzoienii Poşta Câlnău, a luat foc la compartimentul motor, incendiul fiind observat de unul dintre şoferi. Maşina a fost trasă pe dreapta într-o parcare de pe marginea drumului, după care pasagerii au fost evacuaţi. Conform sursei citate, incendiul a fost stins înaintea sosirii pompierilor la faţa locului, în urma incidentului nimeni nefiind rănit.

Cutremur de 3,9 grade în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade s-a produs, duminică, la ora 21,22, în zona seismicăVrancea, în judeţul Buzău, informeazăInstitutul Naţional pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs la o adâncime de 145 de kilometri şi a avut intensitatea II în zona epicentrală. Oraşele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Covasna (32 de kilometri), Târgu Secuiesc (47 de kilometri), Râmnicu Sărat (55 de kilometri), Focşani (57 de kilometri) şi Sfântu Gheorghe (59 de kilometri).

Tichia de mărgăritar a senatorului de Buzău Orlando Teodorovici: “casă nouă” cu chirie de un milion euro pe an pentru Ministerul Fondurilor Europene

Ministrul Fondurilor Europene, senatorul social-democrat de Buzău Eugen Orlando Teodorovici, unul dintre marii mincinoşi ai guvernului Ponta, ţine cu tot dinadinsul să dovedească marele adevăr din proverbul cu fudulia. La final de an, acesta a dat un “tun imobilar” pe bani europeni, mutând sediul ministerului pe care îl conduce în buricul Capitalei, într-o clădire din metal şi sticlă, pentru care instituţia va plăti, unei firme private, o chirie anuală de aproape un milion de euro.

Ministerul Fondurilor Europene se mută în clădirea Tower Center International de la Piața Victoriei, printr-un contract de închiriere valabil până la sfârșitul anului 2015. MFE a impus proprietarilor care au depus oferte condiții precum dotarea birourilor demnitarilor cu scaun tapițat cu piele și dulapuri din lemn. Mutarea a fost aprobată de Guvern în ultima ședință înainte de Crăciun, în 18 decembrie, în hotărâre precizându-se noul sediu al ministerului: Bulevardul Ion Mihalache 15-17, în apropiere de sediul Executivului.

Zgonea, lovit de “sindromul Anastase” la ridicarea imunității lui Gigioacă: 209 parlamentari, 224 de voturi

În ședința specială a Camerei Deputaților de vineri, cei 209 parlamentari prezenți în sală au reușit să producă 224 de voturi necesare pentru ridicarea imunității colegului lor Gheorghe Coman, prins de DNA când lua șpagă. Deși Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a anunțat că au votat 224 de parlamentari, din înregistrarea video a ședinței se vede că doar 209 au votat efectiv, arată Digi 24.

Nicolae Mircovici, secretar al Biroului Permanent, a oferit

Deputatul conservator Gigioacă şi-a pierdut imunitatea, dar umblă liber

Deputatul conservator de Buzău Gheorghe Coman, urmărit penal pentru fapte corupție, după ce a fost prins în flagrant luând mită, va fi cercetat în stare de libertate, dar nu poate părăsi ţara. Aceasta este decizia pe care magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au luat-o vineri seara, la capătul unei zile pe parcursul căreia deputații și-au dat acordul pentru arestarea preventivă a colegului lor, la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acesta fiind al doilea caz din istoria postdecembristă a Parlamentului, după cel al fostului deputat democrat-liberal Mihai Boldea.

Deputatul conservator Gigioacă şi-a pierdut imunitatea, dar umblă liber

Deputatul conservator de Buzău Gheorghe Coman, urmărit penal pentru fapte corupție, după ce a fost prins în flagrant luând mită, va fi cercetat în stare de libertate, dar nu poate părăsi ţara. Aceasta este decizia pe care magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au luat-o vineri seara, la capătul unei zile pe parcursul căreia deputații și-au dat acordul pentru arestarea preventivă a colegului lor, la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, acesta fiind al doilea caz din istoria postdecembristă a Parlamentului, după cel al fostului deputat democrat-liberal Mihai Boldea.

Jumătate dintre deputați s-au mobilizat, vineri, în plen, cu o întârziere de aproape 40 de minute față de ora stabilită, să voteze pro sau contra

Cezar Preda: „Oamenii să nu renunțe la a face politică, trebuie să ne implicăm ca să schimbăm ceva“

Președintele organizației județene a Partidului Demo­crat Liberal, deputatul Cezar Preda, a reiterat, la ultima conferință de presă din acest an, ideea conform căreia ceea ce-l deosebește net de ceilalți reprezentanți ai politicii buzoiene este faptul că, niciodată, nu a încercat să-și impună voința în fața prima­rilor ori a directorilor de deconcentrate în ceea ce privește sarcinile de serviciu ale acestora.