Podul de la Vadu Pașii așteaptă tichie… luminoasă

Podul rutier de la Vadu Pașii va fi finalizat în toamnă, după mai bine de 16 ani de când vechiul pod a fost închis circulației autovehiculelor. Președintele Consiliului Ju­de­țean, Petre Emanoil Nea­gu, a anunțat că, pe lângă lucrările de construire, instituția pe care o conduce își va asuma și iluminarea acestuia, banii necesari pentru achiziția … Citește mai mult

Ce blestem o fi pe partidele acestea?

Privindu-i pe cei doi candidați oficiali, până în momentul de față, la președinția Partidului Na­țional Liberal, parcă văd turul al doilea al preziden­țialelor din anul 2004, când românii au avut de ales între Traian Băsescu și Adrian Năstase. O adevă­rată dramă, chestiune admisă public de primul, la ultima confruntare de dinaintea scrutinului: ,,Măi, Adriane, ce … Citește mai mult

Echipa lui Gabriel Avrămescu, la conducerea PNL Buzău

Aproape 400 de membri ai filialei buzoiene a Partidului Național Liberal au participat, sâmbătă, la lucrările Consiliului de Conducere Județean, pe parcursul căruia a fost ales președintele și Biroul Politic Județean al acestei formațiuni politice Deputatul Gabriel Avrămescu a devenit președinte cu acte în regulă al filialei PNL Buzău, fiind votat de 345 din cei … Citește mai mult

Alegeri pe județ la PNL Buzău

Liberalii buzoieni aleg astăzi structura de conducere a organizației județene, pe parcursul ședinţei Consiliului de Conducere Judeţean, care este programată să înceapă la ora 11.00, la Patinoarul „Ice Magic”. În cursa pentru funcția de președinte al organizației județene s-au înscris actualul lider interimar, deputatul Gabriel Avrămescu, operatorul în tursm Mircea Ion, fostul primar al comunei … Citește mai mult

Ciolacu: Acord istoric pentru taxarea cu 15% a multinaţionalelor! Guvernul Cîţu tace mâlc!

Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a acuzat Executivul că „tace mâlc” referitor la „acordul istoric pentru taxarea cu 15% a multinaţionalelor”. Acesta îi solicită premierului Florin Cîţu să explice care va fi impactul acestei măsuri, mai ales asupra firmelor cu capital străin din România. „Acord istoric pentru taxarea cu 15% a multinaţionalelor! Guvernul Cîţu … Citește mai mult

Crima perfectă a început la Săpoca

Un criminalist ar spune că nu există așa ceva, că indiferent cât de mult timp trece, până la urmă nu se poate ca făptuitorul să nu fie prins. Eu însă am întâlnit crima perfectă. În carne și oase. Perfectă. Un act criminal închis în propriul său cerc infam. Mizeria profundă. Rotundă. Fără cu­sur. Crima perfectă … Citește mai mult

Bolojan vine la Buzău să-l ajute pe Toma la promovarea unirii cu Ținteștiul

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, fost primar al munici­piului Oradea, vine la Buzău să-l ajute pe primarul Constantin Toma să promoveze unirea cu comuna Țintești. Pe vremea când era primar, Ilie Bolojan a eșuat de două ori în tentativa de a uni, prin referendum, municipiul Oradea cu comuna Sânmartin. „Vă dau o informație în … Citește mai mult

Neagu: ,,La televizor, lucrurile în România merg perfect, și când vii dimineață la serviciu nu sunt bani la PNDL”

Consiliul Județean va găsi banii necesari pentru plata facturilor lucrărilor realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, chiar dacă va fi nevoie să taie de la alte capitole, a anunțat, marți, președintele Petre Emanoil Neagu, la o conferință de presă pe parcursul căreia a prezentat bilanțul activității acestei instituții în primele șase luni ale anului. … Citește mai mult

Andi Cristea: ,,Cum era cu România și hoția?”

Demiterea Avocatului Poporului, guvernarea prin ordonanțe de urgență, desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și modificarea regulamentelor Parlamentului sunt câteva dintre metodele actualei guvernări liberale de a temporiza anchetele Direcției Naționale Anticorupție privind achizițiile publice din perioada pandemiei, susține, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, deputatul social-democrat de Buzău Andi Cristea. … Citește mai mult

I-au ciuruit!

Convenția Județeană a USR-PLUS de sâmbăta trecută s-a lăsat cu rezultate parcă trase la indigo după cele de la alegerile pe municipiu de acum zece zile, când reprezentanții Partidului Libertății, Uni­tății și Solidarității și-au tras partea leului din structura colectivă de conducere a noii formațiuni politice: din componența Biroului Municipal, al cărei preșe­dinte este Denisa … Citește mai mult

Alegeri la PNL: Pufu a câștigat municipiul, Avrămescu se încălzește pentru județ

Senatorul Vlad Pufu a fost ales, duminică, președinte al organizației municipale a Partidului Na­țional Liberal. El a obținut 110 voturi, iar contracandidatul său, Gabriel Laurențiu Banu, a reușit să strângă doar 24 de voturi. „A fost o zi foarte frumoasă pentru Partidul Național Liberal, pentru că am dat exemplu buzoienilor că suntem un partid cât … Citește mai mult

Ciolacu: Este posibil ca marți să treacă moțiunea de cenzură

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, afirmă că parlamentarii PSD, cu excepția unuia care suferă de o boală incurabilă, vor fi prezenți la votul moțiunii de cenzură de marți; el spune că demersul PSD va fi susținut și de deputați și senatori din afara partidului. „Este posibil ca marți să treacă această moțiune de cenzură”, … Citește mai mult

Romașcanu: ,,Nu putem merge în continuare cu acest guvern”

Eșecul campaniei de vaccinare, situația economică dezastruoasă, dar și studiile sociologice care indică faptul că o majoritate largă a populației consideră că România merge într-o direcție greșită sunt argumentele pe care liderul grupului parlamentar social-democrat din Senat, Lucian Romașcanu, le invocă în sprijinul moțiunii de cenzură depuse de PSD împotriva guvernului condus de Florin Cîțu. … Citește mai mult

Pufu, ales președinte pe municipiu al liberalilor

Senatorul Vlad Pufu a fost ales, astăzi, președinte al organizației municipale a Partidului Național Liberal. El a obținut 110 voturi, iar contracandidatul său, Gabriel Laurențiu Banu, a reușit să strângă doar 24 de voturi. „Este un moment important; dacă vreți, pentru mine este și validare a ceea ce am crezut că se întâmplă în interiorul … Citește mai mult

Alegeri pe municipiu la PNL: „opoziție la teroarea roșie” vs. „ne recâștigăm organizația”

Astăzi, începând cu ora 11.00, la Sala Mare a Consiliului Județean,  are loc Comitetul de Coordonare Local PNL Municipiul Buzău, întrunire pe parcursul căreia vor fi alese noile structuri de conducere ale acestei organizații. Pentru funcția de președinte s-au înscris în cursă senatorul Vlad Pufu și Laurențiu Gabriel Banu. Senatorul Vlad Pufu, proprietarul grupului de … Citește mai mult

PLUS a zdrobit USR și la alegerile pe județ

Convenția Județeană a USR-PLUS de sâmbătă s-a lăsat cu rezultate parcă trase la indigo după cele de la alegerile pe municipiu de la sfârșitul săptămânii trecute. Liderul organizației județene a Partidului Libertății, Unității și Solidarității, Mihai Moraru, a obținut 70 la sută dintre voturi, surclasându-l net pe contracandiatul din Uniunea Salvați România, Valeriu Mocanu, care … Citește mai mult

Ovidiu Anghel, demis din conducerea Transelectrica

Prima decizie importantă a noul Consiliu de Supraveghere de la Transelectrica, la doar trei zile de la numire, a fost demiterea Directoratului companiei, scrie HotNews. Practic, un Consiliu de Supraveghere interimar a revocat, vineri, membrii Directoratului, care fuseseră numiți în noiembrie 2020 și aveau mandat până în noiembrie 2024. De altfel, potrivit unor surse din … Citește mai mult

Ce spune Romașcanu despre moțiunea de cenzură a PSD

Eșecul campaniei de vaccinare, situația economică dezastruoasă, dar și studiile sociologice care indică faptul că o majoritate largă a populației consideră că România merge într-o direcție greșită sunt argumentele pe care liderul grupului parlamentar social-democrat din Senat, Lucian Romașcanu, le invocă în sprijinul moțiunii de cenzură depuse de PSD înpotriva guvernului condus de Florin Cîțu. … Citește mai mult