Cantonamentul din Turcia, în pericol?
Oficialii Gloriei Buzău speră în continuare într-o colaborare cu oameni de afaceri. Reprezentanții grupării din Crâng au spus că discuțiile se află într-un stadiu avansat, însă data la care
Oficialii Gloriei Buzău speră în continuare într-o colaborare cu oameni de afaceri. Reprezentanții grupării din Crâng au spus că discuțiile se află într-un stadiu avansat, însă data la care
Rugbiștii de la Stejarul au reluat, luni, pregătirile pentru noul sezon. Conducerea grupării buzoiene a dat asigurări că echipa s-a înscris în campionat și că își va continua parcursul spre primul eșalon.
Rachetomodeliștii de la Clubul Sportiv Municipal au încheiat un an perfect. Sportivii antrenați de Lucian Șercăianu au câștigat două
Autoritățile au premiat în luna decembrie cei mai buni sportivi din 2014. Tenismena Roxana Istrate, legitimată la CSM, a primit cel mai
Echipa „generalului” Ionescu a defilat în competiția organizată în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi“
Aris 2014 a devenit prima câștigătoare a Trofeului „Buzăul Sportiv” TOLEDO Fresh Winter Cup 2014, după ce s-a impus cu 3 la 0, luna trecută, în ultimul act, în fața celor de la AGI
Iarna nu va aduce foarte mulți jucători noi în vestiarul divizionarei secunde Gloria Buzău. Potrivit oficialilor din Crâng, o iarnă reușită ar însemna
Fotbaliștii Gloriei Buzău fac parte din categoria selectă a divizionarelor secunde care își desfășoară stagiile de pregătire în afara granițelor țării.
Olimpia Râmnicu Sărat și Petrolul Berca au încheiat la egalitate derby-ul etapei a XV-a din Liga lu’ Coșconea. Râmnicenii au deschis scorul
FC Voluntari este considerată, de „glorioși”, favorită la accederea în primul eșalon. Fotbaliștii antrenați de Ion Viorel nu văd altă contracandidată
Juniorii Gloriei Buzău bifează evoluții remarcabile la seniori
Nini Popescu, tânărul jucător
În condițiile financiare precare în care se află divizionara secundă Gloria Buzău, locul IV la sfârșitul anului este
În condițiile financiare precare în care se află divizionara secundă Gloria Buzău, locul IV la sfârșitul anului este
Locul IV obținut la finele anului 2014 îi motivează pe jucătorii antrenați de Ion Viorel. Fotbaliștii buzoieni vor ca, din vară,
Locul patru în ierarhia primei serii din Liga a II-a la finele anului 2014 îi mulțumește pe jucătorii antrenați de Ion Viorel.
Moș Crăciun le-ar putea aduce fotbaliștilor buzoieni un cadou nesperat. Ion Viorel, tehnicianul Gloriei Buzău,
Gloria Buzău și-a luat „la revedere” de la proprii suporteri cu o victorie înregistrată la scor de neprezentare în fața formației
Oficialii Gloriei Buzău au început să facă primele mișcări pe piața transferurilor. Reprezentații clubului din Crâng au dat afară mai mulți jucători,
Următoarea problemă a buzoienilor, după cea a banilor, este cea a jucătorilor indisponibili pe care tehnicianul Ion Viorel nu se va putea baza în duelul cu echipa de pe Litoral.
Următoarea problemă a buzoienilor, după cea a banilor, este cea a jucătorilor indisponibili pe care tehnicianul Ion Viorel nu se va putea baza în duelul cu echipa de pe Litoral.
Tehnicianul divizionarei secunde Gloria Buzău crede că nu toate echipele care au început actuala stagiune a ligii secunde vor putea termina campionatul.