Măleanu jr. a rămas fără terenul care l-a făcut incompatibil pe tăticul-primar
Primarul comunei Mărăcineni, Dumitru Constantin, zis „Titel Măleanu“, a mai pierdut o bătălie cu Agenția Națională de Integritate
Primarul comunei Mărăcineni, Dumitru Constantin, zis „Titel Măleanu“, a mai pierdut o bătălie cu Agenția Națională de Integritate
Miercuri după amiază s-au disputat meciurile din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României – faza județeană.
Aproape 11.000 de poliţişti se vor afla în stradă, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică
Polițiștii de la Economic, împreună cu inspectori de la RAR și comisari ai Gărzii de Mediu, au făcut, joi, curățenie în șase puncte clandestine de dezmembrări auto
A patra zi din cadrul programului național „Școala altfel” a fost declarată de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău „Ziua porților deschise“.
Victoria la scor cu Pescărușul Luciu a dat încredere fotbaliștilor de la Viitorul Rușețu.
Poliţiştii din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii continuă sesiunile de informare în rândul elevilor privind prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor.
În această dimineaţă, peste 25 de poliţişti specializaţi în investigarea criminalității economice din Buzău efectuează 6 percheziţii
Jucătorii Gloriei Buzău au luat parte la activităţile organizate în săptămâna „Şcoala Altfel”. Marţi dimineaţă, fotbaliştii au fost vizitaţi în Crâng de zeci de elevi din judeţ, iar la prânz, o selecţionată Old-Boys a disputat un meci cu elevii
Captură impresionantă a poliţiştilor buzoieni de la Investigarea criminalităţii economice în urma percheziţiilor de miercuri dimineaţă la persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comerţului on-line. Peste 500 de produse electronice
Falimentul clubului de fotbal Gloria s-ar putea amâna. Conducătorii FC Gloria Buzău nu sunt de acord cu începerea procedurii, dar nici cu tabelul definitiv al creanţelor, care a fost contestat de administratorul special la începutul acestei luni
Polițiști din cadrul structurilor de prevenire, ordine publică și rutieră au desfășurat ieri activități cu caracter preventiv în peste 20 de unități de învățământ
Un accident deosebit de grav s-a produs în urmă cu puțin timp la ieșire din Gherăseni,
În această dimineaţă, peste 20 de poliţişti specializaţi în investigarea criminalității economice din Buzău efectuează 8 percheziţii, în județele Buzău (6) și Prahova (2), la persoane bănuite de evaziune fiscală.
Stejarul Buzău a obţinut calificarea matematică în finala Cupei României, faza destinată echipelor din Divizia Naţională de Seniori. Buzoienii au bifat a cincea victorie din tot atâtea posibile după ce au trecut „la pas”
Două apartamente închiriate în Buzău, laptopuri cu conexiune la internet, mai multe telefoane mobile şi două ,,prestatoare“. De atât au avut nevoie doi indivizi, unul din Bucureşti şi altul din Giurgiu, pentru ca în mai puţin de cinci luni
Poliţiştii Capitalei au efectuat, marţi, 18 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Buzău, Ilfov, Constanţa, Vâlcea, Braşov şi Brăila, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor în domeniul construcţiilor
Doi bărbaţi, un bucureștean și un giurgiuvean, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către poliţiştii buzoieni de investigaţii criminale
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București pun în aplicare 18 mandate de percheziție domiciliară
Gloria Buzău a bifat una dintre cele mai slabe reprezentaţii în deplasarea de la Baloteşti, şi jucătorii antrenaţi de Ion Viorel au început să aibă emoţii în privinţa menţinerii în liga secundă. În aceeaşi etapă, Rapid CFR Suceava