Handbalistele SCM Gloria, victorie cât o promovare!

SCM Gloria Buzău s-a impus, sâmbătă după-amiază, în prima etapă a returului, cu scorul de 28-20 (12-9), în derby-ul eşalonului secund de handbal feminin disputat pe terenul celor de la Neptun Constanţa. Handbalistele buzoiene au acumulat, după această nouă victorie, 45 de puncte, distanţându-se în fruntea clasamentului la 9 puncte de următoarele clasate, Neptun Constanţa … Citește mai mult

Teatru de păpuşi la Galleria Mall

Un nou spectacol de teatru de păpuși la Galleria Mall. Duminică, 14 ianuarie, începând cu ora 17,00, cei mici și cei mari sunt așteptați la etajul Galleria Mall, pentru a viziona scenetele „Povestea ursulețului cafeniu” şi „Puişorul neascultător”, interpretate de profesorul de actorie Adrian Constantin. Ca de obicei, intrarea este liberă.

Metalul şi-a reluat pregătirile cu gândul la podium

Fotbaliştii Metalului Buzău au revenit la antrenamente la începutul acestei săptămâni şi au anunţat, prin vocea antrenorului Vali Stan, care este obiectivul pentru cea de-a doua parte a campionatului. „Noi am vorbit să avem un obiectiv personal, acela de a depăşi turul campionatului ca şi număr de puncte. Cred că ar fi foarte bine să … Citește mai mult

Pătuţuri şi lenjerii, donate Maternităţii din Rămnicu Sărat prin Crucea Roşie Buzău

Maternitatea şi secţia de nou-născuţi a Spitalului din Rămnicu Sărat au primit, vineri, şase pătuţuri incubator şi 264 de cearceafuri, donate prin Crucea Roşie Buzău de firma Procter&Gamble. Directorul Crucii Roşii Buzău, Floarea Bârzu, spune că, încă de anul trecut, s-a interesat de necesităţile spitalelor buzoiene din Râmnicu Sărat şi Nehoiu în privinţa dotărilor secţiilor … Citește mai mult

Lidera Ligii a 4-a şi principala favorită la titlul de campioană / SCM Gloria Buzău vrea să atingă vârful de formă la baraj

Federaţia Română de Fotbal a decis ca, în acest an, să efectueze din timp tragerea la sorţi a meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, operaţiune care va avea loc încă de luna viitoare. O altă noutate, poate cea mai importantă, o reprezintă împărţirea în şapte regiuni a celor 42 de judeţe, punând … Citește mai mult

Bolnavii cronici, scutiţi de drumul între medicii de familie şi medicii specialişti / Care este lista bolilor pentru care nu mai ai nevoie de trimitere de la medicul de familie ca să mergi la specialist

La începutul acestui an, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a făcut publică o listă cu 59 de afecţiuni are nu necesită o vizită iniţială la medicul de familie. Prin urmare, bolnavii cronici nu mai bat drumul între medicii de familie şi medicii specialişti. Mai exact, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat, încă … Citește mai mult

50 de buzoieni vor să ocupe cele trei posturi din sursă externă scoase la concurs de ISU Buzău

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a fost luat cu asalt în ultima zi a înscrierilor pentru posturile vacante scoase la concurs cu recrutare din sursă externă. Astfel, peste 15 buzoieni s-au prezentat în data de 10 ianuarie la Serviciul de Resurse Umane a instituţiei pentru a-şi depune dosarul. “Stabilitatea locului de muncă, lucrul în … Citește mai mult

Plecarea suporterilor handbalistelor spre Constanţa, sâmbătă, la ora 8,00, de la Sala Sporturilor

Cei care şi-au manifestat până acum intenţia de a susţine echipa feminină de handbal de la SCM Gloria Buzău în meciul de sâmbătă, de la Constanţa, cu Neptun, din prima etapă a returului Diviziei A, vor pleca spre destinaţie cu autocarele puse la dispoziţie, gratuit, de către club, din faţa Sălii Sporturilor „Romeo Iamandi”, în … Citește mai mult

La Guvern s-a semnat contractul de finanțare pentru Spitalul Județean / RMN-urile pacienților buzoieni, analizate în timp real de orice medic din lume

Premierul Tudose și ministrul Sănătății Florian Bodog s-au întâlnit, ieri, la Palatul Victoria cu 19 șefi de Consilii Județene, printre care și Petre Emanoil Neagu.Evenimentul a fost prilejuit de semnarea contractelor pentru mai multe zeci de aparate medicale de înaltă tehnologie. Directorul Spitalului Județean Buzău, Claudiu Damian, împreună cu președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil … Citește mai mult

Handbalistele Gloriei, cu fanii alături la derby! Autocare puse la dispoziție gratuit pentru deplasarea de sâmbătă, de la Constanța

Suporterii echipei feminine de handbal de la SCM Gloria Buzău vor avea ocazia să-și susțină favoritele în cel mai greu meci din deplasare al sezonului. Grație unei sponsorizări primite din mediul privat, clubul a reușit să asigure pentru cei mai înfocați fani, și nu numai, o deplasare gratuită la Constanța, la meciul pe care elevele … Citește mai mult

Buzoianca Adriana Alexandru, calificată cu Naționala la Europenele U17 de volei din Bulgaria!

Centrul Adriana Alexandru, de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, s-a calificat cu naționala de volei a României la turneul final al Campionatului European U17, care va avea loc în luna martie, în Bulgaria. Adriana și colegele sale au câștigat grupa preliminară A, ale cărei meciuri au avut loc la Ploiești, la sfârșitul săptămânii trecute. România … Citește mai mult

Transport gratuit pentru suporterii handbalistelor Gloriei la derby-ul de la Constanța

Suporterii echipei feminine de handbal de la SCM Gloria Buzău vor avea ocazia să-şi susţină favoritele în cel mai greu meci din deplasare al sezonului. Graţie unei sponsorizări primite din mediul privat, clubul a reuşit să asigure pentru cei mai înfocaţi fani, şi nu numai, o deplasare gratuită la Constanţa, la meciul pe care elevele … Citește mai mult

FRF a modificat regulamentul de promovare în Liga a 3-a / Campioana Buzăului, la baraj cu campioanele din Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa sau Vrancea

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a adus o serie de modificări la „Regulamentul de Organizare şi Desfă­şurare a Jocurilor de Baraj pentru Promovarea în Liga 3”. Principala noutate o reprezintă faptul că, pentru tragerea la sorţi, au fost stabilite şapte regiuni cu câte şase judeţe în componenţă, iar în momentul stabilirii jocurilor nu … Citește mai mult

Patru meciuri amicale stabilite de Metalul

Fotbaliştii Metalului Buzău au revenit de luni după-amiază la antrenamente, când au şi efectuat prima şedinţă de pregătire din noul an. Pe 1 februarie, campioana va pleca, pentru o săptămână, într-un cantonament la Sărata Monteoru, iar până la reluarea campionatului, programată pe 3 martie, Metalul şi-a stabilit, deocamdată, şi patru meciuri de verificare, toate pe … Citește mai mult

Opt elevi ai şcolilor de subofiţeri se pregătesc să lucreze în Jandarmeria buzoiană

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău, ca mai toate ­ins­tituţiile Ministerului Afacerilor Interne, traversează o perioadă cu fluctuaţii de personal, pe de o parte ca urmare a pensionării unora dintre lucrători, iar pe de altă parte pentru că sunt şi angajaţi care  au ieşit din sistem din motive personale. Aşa cum preciza şi şeful instituţiei, locotenent-colonel … Citește mai mult

Din primele zile ale anului / Spitalul Judeţean Buzău scoate din nou la concurs posturi de medici pentru Centrul de la Pârscov

Concursurile demarate anul trecut pentru ocuparea schemei de personal a celei mai mari unităţi medicale de urgenţă din Buzău continuă. Cu prioritate, se încearcă completarea shemei de personal pentru Centrul de Sănătate Multifuncţional de la Pârscov, pe care directorul SJU Buzău, Claudiu Damian, a promis că îl va deschide la începutul acestui an. Astfel, directorul … Citește mai mult

Ionel Tociu (AJOFM): „Zilnic, avem 300 de locuri de muncă oferite de agenţi economici în Buzău“

Principalul pol de dezvoltare al judeţului este municipiul Buzău, care atrage cea mai mare parte a forţei de muncă. Aici îşi găsesc de lucru chiar şi şomeri din Nehoiu, care fac naveta, zilnic, pentru că aici sunt cele mai multe locuri de muncă care sunt generate de platforma industrială a municipiului Buzău. A doua zonă … Citește mai mult

Handbalistele de la SCM Gloria, în linie dreaptă cu pregătirile

•Luni, la ora 17,00, meci amical la Plopeni Mai puţin de o săptămână a rămas până la startul returului Diviziei A de handbal feminin, iar pregătirile la SCM Gloria Buzău au intrat în linie dreaptă. Pe 3 ianuarie, antrenorul Romeo Ilie a condus deja prima şedinţă de pregătire din noul an, activitatea continuând apoi în … Citește mai mult

Cupa României la tenis de masă Juniori I şi II deschide anul sportiv la Buzău

Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” găzduieşte, la sfârşitul acestei săptămâni, în intervalul 11-14 ianuarie, prima competiţie oficială din noul an de la Buzău. Inaugurarea va fi făcută de Cupa României la tenis de masă pentru juniori I şi II. Potrivit anunţului Federaţiei, la categoria juniori I au drept de participare toţi juniorii I, primii 24 de … Citește mai mult