Momente de groază pentru locatarii blocului G2, din Micro 3. Un bărbat de 65 de ani a fost găsit fără suflare în propria locuinţă, după ce o vecină a sunat la 112 şi a anunţat că nu l-a mai văzut pe acesta de mai bine de o lună. Deranjaţi de mirosul înţepător care venea dinspre apartamentul bărbatului, locatarii au decis să anunţe autorităţile. Pompierii au fost direcţionaţi la adresa menţionată de femeie şi au deblocat uşa apartamentului, găsindu-l pe bărbat fără suflare, întins pe pat, corpul neînsufleţit fiind intrat deja în putrefacţie. Poliţia a preluat cazul, însă nu există deocamdată indicii că ar fi vorba despre o moarte suspectă. Se pare că bărbatul suferea de cancer şi fusese operat recent. Acesta nu are familie şi locuia singur. Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, iar legiştii vor stabili cauza exactă a decesului.