* Acestea se află în zona Gării şi a Şcolilor nr.1 şi 11
În timp ce pietonii îşi pierd viaţa din cauza propriei inconştienţe, poliţiştii din municipiu şi autorităţile continuă acţiunile pentru creşterea gradului de siguranţă a acestor participanţi la trafic şi a reducerii numărului de accidente cărora aceştia le cad victime.
* Acestea se află în zona Gării şi a Şcolilor nr.1 şi 11
În timp ce pietonii îşi pierd viaţa din cauza propriei inconştienţe, poliţiştii din municipiu şi autorităţile continuă acţiunile pentru creşterea gradului de siguranţă a acestor participanţi la trafic şi a reducerii numărului de accidente cărora aceştia le cad victime.Seria de acţiuni de acest gen a debutat la începutul acestei luni, la iniţiativa poliţiştilor de la Circulaţie, în colaborare cu autorităţile locale şi cu administratorii drumurilor. Printre măsurile anunţate la începutul lunii de inspectorul Gheorghe Colăcel, şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău, se număra şi refacerea semnalizărilor rutiere în zona trecerilor de pietoni, acestea urmând a fi vopsite în roşu şi alb pentru o mai bună vizibilitate. La jumătatea acestei săptămâni, acest plan a început să fie pus în aplicare, astfel că pe mai multe străzi din municipiu au apărut deja primele ”zebre” roşii cu dungi albe. Revopsirea marcajelor pietonale a început în zonele mai aglomerate din oraş şi în apropierea şcolilor, astfel că primele treceri ”înroşite” au apărut în zona Şcolilor nr. 1 şi nr. 11, precum şi în zona Gării. Au fost imediat remarcate atât de pietoni, cât şi de şoferi, marea majoritate dintre aceştia apreciind iniţiativa.
Acţiunea de vopsire a trecerilor de pietoni va continua concomitent cu cea de tundere şi de tăiere a vegetaţiei ce obturează vizibilitatea în dreptul semnelor de circulaţie, mai ales a celor care semnalizează marcajele pietonale.
În altă ordine de idei, poliţiştii continuă şi acţiunile vizând depistarea pietonilor şi şoferilor care nu respectă regulile de circulaţie, din păcate, numărul pietonilor depistaţi de fiecare dată traversând neregulamentar fiind încă foarte mare.