Ați întârziat cu plata CASS pentru chirii și nu ați primit decizia de impunere? Nu plătiți penalități!

Persoanele care depășesc termenele de plată ale obligațiilor fiscale din cauza faptului că nu au primit deciziile de impunere pentru contribuțiile de asigurări sociale

de sănătate (CASS) datorate asupra veniturilor din închirieri nu vor mai plăti dobânzi și penalități de întârziere. Eliminarea dobân­zilor și a penalităților este prevăzută într-un ordin al ministrului Finanțelor, Ioana Petrescu, prin care este aprobată o decizie a Comisiei Fiscale Centrale. Astfel, potrivit Deciziei 2/2014 a Comisiei Fiscale Centrale, contribuabilii nu datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru perioada cuprinsă între termenul de plată prevăzut de Codul Fiscal, respectiv 25 martie 2014 și data comunicării deciziei de impunere, în cazul contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, pentru care nu au avut obligația efectuării de plăți anticipate în anul precedent, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Finanțelor. În cazul în care contribuabilul a plătit deja penalități pentru întârzierea la plată, sumele percepute ca accesorii vor fi compensate cu alte obligații datorate bugetului de stat sau, după caz, pot fi restituite. Ordinul de ministru intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Persoanele care obțin ve­nituri din chirii trebuie să plătească din acest an contribuții de sănătate de 5,5%, calculate fie la nivelul chiriei, dacă persoana mai are și alte venituri, indiferent de nivelul acestora, fie la nivelul salariului minim pe economie, dacă acesta este singurul venit. Cu alte cuvinte, baza de calcul pentru contribuția de asigurări sociale de sanătate nu poate fi mai mică de 800 de lei (salariul minim brut in 2013) și nici mai mare de cinci salarii medii brute, adică 11.115 lei (salariul mediu brut în 2013 fiind 2.223 lei). Reglementările fiscale în vigoare prevăd că, în decizia de impunere prin care se stabilesc plățile anticipate, baza de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate se va evidenția lunar, iar plata contribuției se va efectua trimestrial, în patru rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Un director din ANAF declara, la finele lunii martie, că persoanele care obțin ­ve­nituri din chirii și au primit de la Fisc în prima parte a anului decizii de impunere neactua­lizate cu contribuția de 5,5% pentru sănătate, prevedere introdusă din 2014, ar trebui să-și calculeze procentul din veniturile realizate și să achite suma.