Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Neron Lupaşcu” Buzău îşi deschide porţile, şi toate subunităţile instituţiei vor putea fi vizitate de fiecare cetăţean care doreşte să afle mai multe despre cum funcţionează acest serviciu de urgenţă.
Şi astăzi, 1 martie, buzoienii au posibilitatea, în cadrul evenimentului ,,Zilelor Porţilor Deschise“, organizat de ISU, să vadă mijloacele specifice de intervenţie şi modul cum sunt utilizate de pompieri. De asemenea, vizitatorii vor fi informaţi despre riscurile specifice şi modul corect de comportare în diferite situaţii de urgenţă.
Evenimentul se desfăşoară în toate subunităţile ISU Buzău între orele 10,00-14,00 şi este prilejuit de o dublă aniversare. Este vorba, în primul rând, despre sărbătorirea, pe 28 februarie, a Zilei Protecţiei Civile din România, aşa cum a fost semnat Decretul Regal în acest sens de către Regele Carol al II-lea.
Începând din decembrie 2004, misiunile Protecţiei Civile au fost preluate de de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu experţi din mai multe domenii, fiind utilizate forţe de intervenţie ale structurilor destinate urgenţelor de zi cu zi, dar şi forţe complementare pentru intervenţiile la urgenţe majore.
Totodată, pe 1 martie este marcată Ziua Internaţională a Protecţiei Civile, începând din 1972, printr-o rezoluţie ONU.
În acest moment, la nivel NATO şi UE, se pun bazele înfiinţării, dotării şi operaţionalizării unor module de protecţie civilă, unităţi cu specializări şi misiuni diferite şi complexe, capacitate de manevră ridicată, autonomie mare în funcţionare şi timp de răspuns adecvat.
Aceste module vor fi utilizate la solicitarea statelor membre, pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor unor dezastre majore ce afectează populaţia, teritoriul sau mediul.