Începând cu acest weekend, a fost lansat programul estival Trenurile Soarelui, prin care turiștii vor avea la dispoziție peste 40 de trenuri către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării.
Astfel, CFR Călători a pregătit un program special pentru ca toate regiunile țării să fie conectate cu stațiunile de pe litoral în perioada verii, începând cu 12 iunie și până pe 15 septembrie.
În trenurile InterRegio pasagerii vor avea acces la prize pentru încărcarea bateriilor pentru laptop, tablete sau telefon mobil, iar dotarea acestora include instalații de aclimatizare, existând posibilitatea luării micului dejun, prânz sau cina la vagonul-restaurant sau bar, în cazul trenurilor de lung parcurs.
Tarifele pentru acest program estival sunt accesibile pentru pasageri, existând o serie de reduceri disponibile pentru biletele de tren. De exemplu, un bilet dus-întors, clasa a II-a, are 10 la sută reducere din tariful de transport și 25 la sută, când este cumpărat cu anticipație de peste 21 de zile. De asemenea, există și oferta Minigrup 2-5, cu reduceri între 25 și 30 la sută.
În ceea ce privește durata de parcurs, Trenurile Soarelui vor circula cu viteză sporită, fără opriri intermediare, între București Nord și Constanța, ajungând la destinație în două ore.