Un reprezentant al Asociației Nevăzătorilor Buzău-Vrancea a reușit performanța de a se clasa pe locul II la faza națională a două competiții de tradiției dedicate persoanelor fără vedere.
Victor Ion a reprezentat Buzăul, pe 29 aprilie, la Piatra Neamț, acolo unde s-au desfășurat finalele concursurilor „Pe meridianele lumii” și „Imaginea ta contează”. Cele două competiții, organizate anual, au strâns, anul acesta, în finala, 20 de concurenți din toată țara.
„Pe meridianele lumii” este un concurs cultural desfășurat de peste 30 de ani, în trei faze: locală (la nivelul filialelor asociației), zonală și finală. Câștigătorii primei faze sunt împărțiți, pe criterii geografice, în trei zone, corespunzând, în mare, celor trei mari provincii românești (Muntenia, Moldova și Transilvania). Concomitent cu această acțiune are loc, începând din anul 2006, un concurs național rezervat exclusiv femeilor, „Imaginea ta conteaza“, în cadrul căruia participantele trec prin probe teoretice (de cunoaștere detaliată a unui material bibliografic), practice și de creativitate.
Parcursul lui Victor Ion a început în luna martie, atunci când, alături de Dorina Oancea, s-au clasat pe locul I la faza pe filială a concursurilor, găzduite la Buzău. Ulterior, cei doi au reprezentat Filiala Nevăzătorilor Buzău-Vrancea la faza de zonă, etapă ce s-a desfășurat la Botoșani în perioada 17-19 aprilie 2015, unde concurentul Buzăului a obținut locul I.