Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, şi secretarul de stat Achim Irimescu au continuat seria întâlnirilor oficiale în Republica Moldova, acţiuni care au loc în cadrul Acordului între Ministerul Agriculturii si Alimentaţiei din România şi Ministerul Agriculturii şi Industriei Prelucrătoare din Republica Moldova privind colaborarea economică şi tehnico-ştiinţifică.

Cu această ocazie, oficialii români au participat la întâlniri bilaterale ale părţii române şi moldovene iar, în ceea ce priveşte agricultura, partea română a propus mai multe domenii de cooperare. Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul MADR, principala temă abodată a fost acordarea de asistenţă de specialitate în domeniul vegetal – armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a UE în ceea ce priveşte domeniul îngrăşămintelor, în domeniul schimbări climatice-energii regenerabile, în domeniile supuse eco-condiţionalităţii (mediu, sănătate publică, sănătatea animalelor şi a plantelor, bunăstarea animalelor). Totodată, în ceea ce priveşte domeniul zootehniei, oficialii români au propus întărirea capacităţii instituţionale a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare din Republica Moldova, atât la nivel central cât şi la nivel regional, a sectoarelor de activitate responsabile în elaborarea si implementarea politicii agricole comune în sectorul animal în vederea armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia UE.
De asemenea, MADR se oferă să acorde asistenţă pentru organizarea şi implementarea unui sistem de eco-conditionalitate în Republica Moldova, sprijinul MADR se va realiza prin schimb de informaţii, experţi, organizarea de sesiuni de instruire pe domeniile menţionate.