Asfaltarea drumului Bozioru-Fişici, “în grafic” pentru execuţie în 2013

            * “Reabilitarea drumului este cuprinsă într-un proiect PNDI care are făcută inclusiv licitaţia”, susţine primarul Valentin Grigore

            Noul primar al comunei Bozioru, Valentin Grigore, speră ca în 2013 să se înceapă asfaltarea drumului Bozioru-Fişici, cale de acces către o zonă cu obiective turistice importante.

         * “Reabilitarea drumului este cuprinsă într-un proiect PNDI care are făcută inclusiv licitaţia”, susţine primarul Valentin Grigore

            Noul primar al comunei Bozioru, Valentin Grigore, speră ca în 2013 să se înceapă asfaltarea drumului Bozioru-Fişici, cale de acces către o zonă cu obiective turistice importante.

         Şeful executivului local a explicat că modernizarea acestui drum are la bază o cerere de finanţare în cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judeţene şi de interes local" din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, documentaţiile necesare fiind depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi aprobate pentru finanţare. Pe lângă asfaltarea acestui drum, aleşii locali din  Bozioru au mai solicitat, cu această ocazie, o finanţare necesară  modernizării a încă unui drum comunal, cele două căi de acces însumând o lungime totală de 9,05 kilometri. “Cererile de finanţare sunt pentru asfaltarea drumurilor comunale Bozioru-Fişici şi Fişici-Buduile, care au în total peste nouă kilometri. Licitaţiile pentru aceste drumuri au fost deja făcute, au fost câştigate de societatea Vega ’93, firmă care mai are astfel de lucrări în judeţul nostru. Noi sperăm ca, din 2013, să înceapă lucrările şi la noi, pentru că aşa suntem cuprinşi în graficul de execuţie”, ne-a declarat  primarul Valentin Grigore.

         Noul primar consideră că modernizarea infrastructurii rutiere din Bozioru este necesară pentru atragerea turiştilor către vestigiile rupestre, căile de acces menţionate facilitând accesul către  comuna Colţi, unde, de asemenea, există obiective turistice însemnate. Primarul Valentin Grigore consideră că un pas important pentru deschiderea zonei pentru turişti îl constituie reabilitarea Drumului Judeţean 203 L. “Dacă înainte nu se circula decât foarte greu pe acest drum, acum se poate circula în condiţii acceptabile”,  ne-a declarat primarul Valentin Grigore.

         De asemenea, pe lângă proiectele amintite, aleşii locali din Bozioru au obţinut finanţare pentru înfiinţarea unui centru local de informare turistică, valoarea proiectului ce vizează dezvoltarea potenţialului turistic al comunei Bozioru fiind de 244.284 euro.