Asfalt pe bază de granit şi vegetaţie perenă în Bariera Ploieşti

    Bugetul Primăriei va fi, în acest an, apropiat de cel din 2016, respectiv circa 66 de ­mi­lioane de euro, însă elementul de noutate al din 2017 este acela că zece milioane de euro din surse proprii sunt destinate investiţiilor, ceea ce înseamnă un adevărat record pentru Primăria Buzău, a declarat primarul Constantin Toma pentru Campus TV. Proiectul bugetului municipiului a fost finalizat şi va fi supus aprobării consilierilor locali în şedinţa deliberativului din această lună.

   Cea mai mare parte din banii pentru investiţii este destinată reabilitării celor 56 de străzi din oraş care nu au fost asfaltate niciodată, chiar dacă unele dintre acestea apar în scriptele de la Palatul Comunal ca fiind benefiare ale unor asemenea operaţiuni.

   Un alt proiect de anvergură a primarului Constantin Toma se referă la transformarea intrării în oraş dinspre Ploieşti. Întreaga zonă va fi modernizată, începând cu asfaltarea carosabilului şi a trotuarelor şi terminând cu cablurile aeriene care vor fi coborâte de pe stâlpi şi îngropate. Ca element de noutate, aici va fi folosit un asfalt pe bază de granit, de o calitate mai bună, care ar putea fi adus dintr-o carieră de la Braşov, la un preţ apropiat cu cel de la Buzău. „Asfaltul din Buzău se face, în general, cu piatră din râul Buzău, care este şi prăfoasă şi sărată şi, din această cauză, în doi-trei ani de zile, ai aceeaşi situaţie de dinainte. Am constatat, nu vreau să acuz pe nimeni, că piatra de granit concasată luată din cariera de la Braşov este cu preţul tot pe acolo ca şi piatra din Buzău”, a declarat primarul Constantin Toma pentru Campus TV. El a mai spus că întreaga zonă a Barierei Ploieşti va fi reamenajată cu ajutorul unor arhitecţi peisagişti, vor fi sădite soiuri de plante şi arbuşti care rămân verzi şi iarna şi a căror irigare se va face din puţuri forate.