În cursul săptămânii trecute, cei 77 de candidați admiși, dintre cei aproape 400 înscriși inițial la cel mai amplu concurs de angajare organizat de Spitalul Județean de Urgență Buzău, au fost repartizați pe posturi în baza punctajului final obținut, în ordine descrescătoare.
După finalizarea concursului pentru 92 de posturi pentru personal mediu și auxiliar sanitar, 15 locuri au rămas vacante, ca urmare a neîntrunirii punctajului minim admis, de care au trecut doar 77 de concurenți.
Astfel, au rămas neocupate trei posturi de asistente medicale calificate din cele 11 scoase la concurs, 11 destinate îngrijitoarelor din totalul de 19, precum și singurul post pentru agent DDD (dezinfecție, dezinsecție, deparazitare).
După încheierea tuturor procedurilor premergătoare, toți cei 77 de candidați admiși pe posturile scoase la concursul încheiat în urmă cu două săptămâni vor începe efectiv să lucreze ca angajați în cea mai mare unitate spitalicească din județ începând din data de 8 martie.
Cele opt nou angajate pe posturile de asistente medicale calificate vor lucra la unitatea de Transfuzie Sânge – Secția ATI și la UPU – SMURD, iar la secțiile Medicină Internă, Stația de Dializă, Chirurgie generală, Ortopedie, Urologie, ATI, Cardiologie, Neurologie, Pediatrie, ORL, Oftalmologie, Boli Infecțioase, OG I, OG II, Neonatologie, Bloc operator spital, Cabinet Diabet, Cabinet Oncologie, Laborator Radiologie – Tomograf, Cabinet Oftalmologie Spital, precum și la UPU – SMURD vor ajunge cele 40 de asistente medicale debutante admise după concurs, alături de o asistentă de farmacie debutantă, la farmacia spitalului.
De asemenea, cinci brancardieri vor completa schema de personal la UPU – SMURD și la Secția Chirurgie generală, iar opt îngrijitoare sunt repartizate pe secțiile Medicină internă, Nefrologie, Dializă, Chirurgie plastică, Pediatrie, Boli infecțioase, Pneumologie, OG I, OG II, Neonatologie, Oncologie, Farmacie spital, Anatomie patologică, Ambulator spital, Serviciul administrativ și la UPU – SMURD.
Totodată, 15 infirmiere debutante vor începe de pe 8 martie să lucreze pe secțiile Medicină internă, Nefrologie, Diabet, Chirurgie plastică, Chirurgie infantilă, ATI, Cardilogie, Neurologie, ORL, Oftalmologie, Pneumologie, OG I, OG II, Ortopedie și UPU – SMURD.