Barul B4 Motors a găzduit vineri seară recitalul celor de la S. G. Project.
Ușor-ușor, tot mai multe localuri buzoiene adoptă moda cântărilor live menite să mărească numărul clienților pe sfârșit de săptămână. Este și cazul barului B4 Motors, care a găzduit vineri seară recitalul celor de la S. G. Project.
Trupa este formată din opt tineri buzoieni aflați sub îndrumarea profesorului George Stănescu, cel care încearcă ca, dincolo de lecțiile de chitară, să își obișnuiască elevii cu prestațiile în fața publicului. Și de data aceasta reacția spectatorilor a fost una încurajatoare pentru puștii buzoieni, care au impresionat audiența inclusiv la Festivalul BLUZĂU de anul trecut.
„Este a doua cântare pentru noi în această locație și ne-am simțit bine. Ca de fiecare dată, am abordat stilul blues-rock și blues californian, piesele alternând pe parcursul recitalului cu solouri de chitară. Concertele noastre sunt, de fapt, repetiții cu public. Motto-ul nostru ca și trupă, în afară de cunoscutul <Voi vă cântați vouă!> este <Good Morning, Little School Girl!>, dat chiar de titlul unei piese celebre pe care o cântăm”, a declarat vocalistul trupei, Mircea Ivănescu.
Obișnuit să își urmărească elevii din sală pe tot parcursul cântării, pentru a sesiza eventualele ezitări, George Stănescu s-a alăturat și el trupei pe parcursul serii de vineri. Cunoscutul profesor a evoluat la chitară alături de cei opt elevi ai săi.
„I-am auzit cântând la Felinare și am vrut să intru în formație”
S.G. Project este o trupă școală, care își schimbă componența permanent. În proiect sunt cooptați tineri care vor să învețe să cânte la chitară, iar odată ajunși la un nivel superior, își continuă drumul. Cei mai mulți părăsesc formația când pleacă la facultate, locul lor fiind luat de alți puști.
În momentul de față, S.G. Project înseamnă: Mircea Ivănescu (voce), Bogdan Săvescu (chitară), Bogdan Stan (chitară bass), Andrei Chirițescu (chitară), Filip Țânțăreanu (chitară), Adelina Mărunțiș (tobe), prof. Marius Banu (muzicuță) și Mircea Barac (backing vocals).
„Eu unul am auzit de această formație când eram în clasa a IX-a. Sunt elev al Liceului de Artă, dar studiez arte plastice și nu muzică, dar îmi plăcea să cânt. Am văzut trupa cântând la Felinare, mi-a plăcut și i-am spus domnului Stănescu că vreau și eu să intru în formație. Așa s-a legat totul”, a mai spus Mircea Ivănescu.