Piaţa aparatelor de aer condiţionat ar putea creşte în acest an cu 20 la sută faţă de perioada anterioară pe fondul intrării în vigoare a Regulamentului UE 206/2012 de punere în aplicare a Directivei ErP 2009/125 CE. Aceasta vizează eficientizarea consumului energetic pentru echipamentele de aer condiţionat, promovare unui nou concept de „produs ecologic” şi o reducere cu 20 la sută a emisiilor de CO2.
Prin urmare, de la începutul acestui an, tuturor sistemelor de aer condiţionat de până la 12 KW le-a fost aplicată o nouă etichetă energetică. Produsele care nu îndeplinesc cerinţele vor fi interzise de la comercializare pe piaţa Uniunii Europene. La fel se va întâmpla şi cu aparatele de aer condiţionat pentru utilizatorii casnici.
În prezent, pe piaţa locală există două mari categorii de aparate de aer condiţionat, respectiv cele cu compresor de tip ON/OFF şi cele cu compresor inverter. Cum începând de anul viitor, aparatele cu compresor de tip ON/OFF, care sunt în prezent mult mai ieftine decât celelalte, vor fi interzise în totalitate de la comercializare.
În acest caz, până la finalul lui 2013 se mai acceptă vânzarea aparatului de aer condi?ionat „mai ieftin” pentru finalizarea stocurilor existente, fiind însă ilegal să se mai importe altele.
Un sistem de aer condiţionat cu inverter îşi reglează în mod continuu randamentul de răcire şi încălzire, pentru a-l corela cu temperatura din cameră, îmbunătăţind astfel nivelurile confortului. Inverterul reduce timpul de pornire al sistemului, prin urmare, se ajunge mult mai rapid la temperatura solicitată a camerei. Imediat ce temperatura corectă este atinsă, inverterul garantează menţinerea ei constantă. Deoarece un inverter monitorizează şi reglează temperatura mediului ambiant oricând este nevoie, consumul de energie scade cu 30 la sută în comparaţie cu un sistem tradiţional cu pornire/oprire. În prezent însă, preţul unui astfel de aparat este destul de ridicat.
Aparatele care nu respectă standardele impuse nu vor mai fi comercializate din 2014, iar anul acesta se vor lichida tipurile de aparate neconforme cu noua legislaţie.