* Buzoienii pot folosi gratuit echipamentele, pe toată durata zilei
Buzoienii care vor să se menţină în formă au la dispoziţie, de săptămâna trecută, aparate de fitness în aer liber. Condiţia este să facă un drum până la ştrandul din Parcul Tineretului, la ore cât mai acceptabile din punct de vedere al confortului termic, şi să aibă voinţă. Nu se percepe nicio taxă, folosirea acestor echipamente fiind gratuită.

Cele şase aparate de fitness au fost amplasate, săptămâna trecută, chiar la intrarea în ştrand. Aparatele au fost achiziţionate de societatea Urbis Serv SRL, aflată în subordinea Consiliului Local Buzău, cu suma de 40.000 de lei.
Aparatele, folosite mai ales la orele serii
Potrivit informaţiilor furnizate de Alexandru Dunel, şeful secţiei de agrement din cadrul Urbis Serv SRL Buzău, toate cele şase aparate de fitness nu necesită greutăţi pentru a funcţiona, ci utilizează greutatea corpului uman, fiind destinate persoanelor adulte. Cu toate acestea, ieri dimineaţă, de exemplu, cei care păreau cu adevărat interesaţi de noile „jucării” erau doar copiii, cei mai în vârstă considerând probabil că ar deveni ridicoli dacă ar folosi noile dispozitive. Utilizarea echipamentelor nu este deloc dificilă, nu necesită antrenament special şi poate fi făcută de orice persoană.
„Aparatele sunt solicitate mai ales la orele serii, când e mai răcoare afară. Oamenii sunt curioşi să le încerce, dar mai sunt şi buzoieni care lucrează la ele intervale mai lungi de timp”, ne-a declarat Victor Rotaru, administratorul ştrandului din Parcul Tineretului.
Aparatele vor fi puse la dispoziţia oamenilor atâta timp când vremea de afară o va permite, adică probabil până spre sfârşitul toamnei.
Pentru a fi ferite de accesele de vandalism ale unor indivizi cu educaţie precară, mini-parcul de fitness în aer liber a fost amplasat chiar în faţa ghişeului de la intrarea în ştrand, fiind supravegheate permanent în perioada zilei de angajaţii ştrandului, iar pe timpul nopţii de poliţiştii comunitari care patrulează în zonă.