Barajul Siriu reprezintă o dovadă că natura și omul pot lucra împreună și că, prin „eforturi comune”, pot îmbunătăți semnificativ o zonă. Dintr-un loc banal, înconjurat de coline și păduri obișnuite, dar cu un lac fascinant, acțiunea omului „a suplimentat” eforturile naturii și a creat un obiectiv turistic de o frumusețe aparte. Puțini știu că la Siriu există izvoare de apă termală, care ar putea ridica simțitor cotația zonei.
Foarte aproape de lac se afla stațiunea Băile Siriu, micuță și cochetă, cu izvoare feroase și termale. Din păcate, facilitățile turistice nu au fost foarte multe, iar apele sunt foarte slab mineralizate. Odată cu construirea barajului, adevăratele băi ale Siriului au fost acoperite de apă.
Mai jos, la circa un kilometru de cabana Valea Neagră, există însă un izvor de apă termală pe care autoritățile comunei Siriu intenționează să o capteze și
s-o aducă pe domeniul public. Un proiect pe cât de îndrăzneț pe atât de costisitor, însă primarul comunei speră să primească ajutorul responsabililor de la județ pentru introducerea zonei Siriu în circuitul turistic care, spre surprinderea multora, nu este, dar și în disponibilitatea investitorilor privați de a contribui financiar la punerea lui în practică.
„Ar putea alimenta două bazine de înot”
„Din păcate, în prezent apa termală se pierde. Am făcut demersuri la Agenția Națională a Resurselor Minerale, pentru a reuși valorificarea acestei resurse. De trei ani tot fac demersuri acolo. Acum două săptămâni au venit, au făcut măsurători și acum așteptăm nota de constatare și abia apoi urmează să primim aviz de exploatare. Probabil vom plăti o redevență, pentru că izvorul este proprietatea Agenției Naționale a Resurselor Minerale. Apa termală are în jur de 67 de grade Celsius și, răcită cu alte izvoare naturale din zonă, ar putea alimenta două bazine de înot. Acest lucru, corelat cu electrificarea zonei, ar determina dezvoltarea activităților turistice în toată zona. Și acum vin turiști de peste tot din țară, și toți rămân impresionați de frumusețea locurilor“, ne-a declarat primarul Corneliu Dumitrescu. Abia după obținerea avizului de exploatare, pe care autoritățile locale l-ar putea primi însă într-un an sau doi, se va trece la captarea apei care va fi adusă pe domeniul public printr-o conductă și stocată în două bazine. Operațiunea de captare se va realiza, cel mai probabil, cu fonduri ale Primăriei, însă, în funcție de complexitatea lucrărilor, va fi nevoie de aport financiar privat pentru amenajarea zonei în scop turistic. „Noi avem rezultatele probelor la apă, știm ce conține, însă așteptăm nota de constatare, să știm ce avem de făcut. Sperăm ca în două-trei săptămâni să primim un răspuns”, a mai spus primarul comunei Siriu.
Trei căzi amenajate
Nu este prima dată când se încearcă punerea în valoare a apelor termale de la Siriu. Conducerea fostului CAP a început acolo construirea unei clădiri, din care nu s-a realizat decât parterul și unde au fost amenajate trei căzi. Însă, apa fiind corozivă, conducta s-a distrus. Schimbându-se proprietarii de la an la an, în ultimii 10-15 ani nu s-a mai refăcut nimic.
Acum forajul este acoperit de apă, cota fiind ridicată la baraj, însă, pe timpul verii, când nivelul lacului scade și izvorul este descoperit, cei care cunosc zona și proprietățile terapeutice ale apei termale își instalează corturile și minipiscinele și profită la maxim de ele.
Băile Siriului a fost o stațiune folosită pentru un sezon scurt (1 iunie – 1 octombrie), dispune de trei izvoare cu ape minerale sulfuroase, ușor bicarbonate, clorurosodice, foarte slab mineralizate, termale.