Antrenorul Mihai Argăseală, seminar de sănătate holistică la Buzău

   Cinci ore şi jumătate de informaţii teoretice, aplicaţii practice şi principii naturale despre cum să trăieşti sănătos, să îţi dezvolţi vitalitatea şi să ai energia pentru a reuşi în orice. Toate acestea, în cadrul seminarului ce va avea loc pe 21 mai, începând cu ora 10,00, în Club No Limit, un seminar special (,,Sănătos, fericit şi puternic – Preia controlul sănătăţii tale“) coordonat de antrenorul personal Mihai Argăseală. (,,holistic“, reprezintă o abordare a sănătăţii ca un întreg).

   Motto-ul evenimentului va fi „Adevărata bogăţie în viaţă este sănătatea!” şi se adresează tuturor categoriilor de persoane, indiferent de vârstă sau profesie, pentru că orice om, fie că îşi doreşte să devină un manager bun, un sportiv de performanţă sau, pur şi simplu, să se joace cu copiii lui, are nevoie de vitalitate.

   „Auzim din ce în ce mai frecvent, expresii de genul «Nu îmi mai revin», «Simt că nu am energie să ajung acasă», «Mâine o iau de la capăt», «Nu pot să dorm», «Nu am chef de nimic azi»! Acestea sunt doar câteva dintre expresiile care reflectă condiţia generală, pentru că nivelul de stres în lumea modernă a ajuns să fie foarte ridicat. Faptul că ne simţim obosiţi peste măsură derivă din dietele sărace în nutriţi, expunere la poluare, toxicitate şi chimicale, sedentarism, o lipsă clară a scopului personal şi altele, care ne scad puterea de apărare a corpului, lăsându-ne vulnerabili la condiţii de obezitate, dependenţe şi boală“, a spus antrenorul de fitness.

„Sănătatea fizică-mentală-emoţională şi spirituală“

    Seminarul ce va avea loc pe 21 mai va dori, clar, să le ofere participanţilor informaţiile, metodele şi un plan eficient pentru a deveni sănătoşi, fericiţi şi puternici. Evenimentul îl are ca invitat special pe Daniel Tănase, coach în finanţe personale, mentor şi antreprenor care vă va îndruma în principiile unei gândiri pozitive şi eficiente pentru a vă realiza visul.

   „Vom discuta despre cum să vă stabiliţi un scop clar şi cum să îl atingeţi, folosindu-vă eficient mintea şi resursele. Vom explora fiecare aspect major al stilului de viaţă, vă vom ajuta să vă identificaţi aspectele care vă împiedică să vă dezvoltaţi şi vă vom oferi metodele şi principiile ca voi să vă creaţi viaţa pe care v-o doriţi, începând cu voi şi cu sănătatea voastră fizică-mentală-emoţională şi spirituală. Acest seminar a fost creat în baza unei experienţe îndelungate de lucru cu oamenii, de experimentare a diverselor tehnici şi metode aplicate. Acum ele sunt disponibile chiar aici, chiar acum, pentru voi, şi sunteţi la un pas distanţă să aveţi un corp sănătos şi puternic, să descoperiţi cum puteţi alege să fiţi fericiţi fără restricţii, să vă dezvoltaţi o minte care să vă susţină. Fiecare dintre voi este unic, original şi irepetabil. În acelaşi timp, sunteţi un întreg, corp-minte-emoţii-suflet. Înscrieţi-vă acum, şi preluaţi controlul sănătăţii dumneavoastră!”, a încheiat mesajul cu optimism antrenorul de fitness.