Buzoienii sunt invitați să viziteze Târgul Național cu Meșteri Populari ce va fi amplasat în Parcul Crâng, în perioada 27-30 iulie. Întâlnirea nu ar fi deplină și sărbătoarea nu ar fi completă dacă nu ar fi însoțită și de un festival de folclor. De fapt, este vorba despre un festival internațional de dansuri folclorice care va purta numele celebrului ansamblu de dansuri buzoian, cunoscut în toate colțurile lumii unde se desfășoară evenimente ce țin de tradiția popoarelor, prin reprezentările artistice pe care le-au pus în scenă, „Plaiurile Mioriței“. Ca și ansamblul, de data aceasta, festivalul va depăși și el granițele Buzăului, și chiar ale țării, prin participarea care se anunță a fi una internațională. Astfel, este de așteptat ca acest festival să îi invite pe buzoieni pe mai multe coordonate ale mapamondului. Organiatorii evenimentului, Primăria Buzău și Centrul Cultural Francofon Buzău, ne promit întâlnirea cu elemente de tradiție din țări precum Cehia, Grecia, Serbia, Algeria, Italia, Serbia și cu frații noștri din Republica Moldova. Buzoienii vor fi reprezentați în acest spectacol inedit de costume și dansuri de atât de cunoscut publicului larg ansamblul profesionist „Plaiurile Mioriței“. După cum arată programul anunțat de organizatori, iubitorii de tradiții vor avea parte de trei zile minunate, încărcate de dans și voie bună. Nu sunt uitați nici colecționarii de artă populară. Pentru aceștia, vor fi la târg, cu siguranță, și antichități țărănești, mobilier vechi, costume populare autentice și numeroase alte obiecte încărcate de istorie, obiecte handmade care, cu siguranță, își vor găsi un colțișor în sufletele cumpărătorilor și în locuințele acestora.
Care este programul anunțat de organizatori
Joi, 27 iulie, începând cu ora 17,30, este programată deschiderea festivalului, cu o paradă a participanților, ce va avea porni din Piața Dacia și se va opri în Parcul Crâng , iar la 18,30 este programată deschiderea oficială a evenimetului cultural. Vineri, începând cu ora 17,00, va începe efectiv programul artistic. Vor evolua Ansamblul Folcloric ,,Floare de Câmpie“ din Florica, Ansamblul Folcloric ,,Ciobănașul“ de la Gura Teghii, urmate de ansamblurile din Cehia, Grecia, Serbia, Republica Moldova. Concomitent, la ora 17,00, la Râmnicu Sărat va avea loc o paradă și un program artistic susținut de ansamblurile din Algeria, Italia, Republica Macedonia și România. Sâmbătă, programul artistic va începe în Parcul Crâng la ora 17,00. Vor evolua Ansamblul folcloric ,,Zarna“ din Zărnești, Ansamblul folcloric ,,Mugurii Siriașului“ din Siriu și vor urca apoi pe scenă ansamblurile din Cehia, Grecia, Republica Moldova și Serbia. Festivitatea de închidere a festivalului va avea loc duminică la ora 18,00 în Parcul Crâng.