Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie (ANRE) propune majorarea tarifului pentru transportul energiei electrice cu aproximativ zece la sută, de la 1 ianuarie 2013, ceea ce ar putea duce la o majorare de 0,5 la sută – 0,7 la sută în preţul final.

“Noua metodologie de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, pentru noua perioada de reglementare, a fost elaborată având în vedere obligaţiile de interconectare ale României, ceea ce implică o majorare a tarifelor de transport, necesară pentru interconectare. Documentul conţine o serie de propuneri de calcul ce vor fi analizate, discutate în Consiliul Consultativ. Operatorul va avea sarcina de a interconecta cu reţelele vecine, ceea ce înseamnă că va trebui să realizeze întăriri ale sistemului. Astfel, va trebui să analizăm necesarul de investiţii”, susţin reprezentanţii ANRE, potrivit Agerpres.
De la producător şi până la consumatorul final, transportul energiei electrice are o pondere de 7 la sută, iar o creştere cu aproximativ 10 la sută a acestuia ar însemna o majorare a preţului final cu 0,7 la sută, estimările ANRE indicând o creştere în jurul a 0,5 la sută – 0,7 la sută.
Noua metodologie de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice propusă de ANRE presupune, de asemenea, analiza necesarului investiţional pentru lucrările necesare reţelei de transport.