Marcela CHIRIȚĂ
Despre Alexandru Oproescu au scris ziarele locale și centrale din urmă cu peste cincizeci de ani, s-a scris și a scris în publicațiile de specialitate și de cultură, s-a scris în cărți și s-au scris cărți. Pentru că de mai mult de jumătate de secol este o personalitate, dar și un personaj al vieții culturale buzoiene și nu numai.
La douăzeci de ani era director al bibliotecii fostului raion Rm. Sărat, pe care în doar doi ani a situat-o pe primul loc în țară la categoria biblioteci raionale. Nici bibliotecile comunale din raion nu i-au fost indiferente. S-a preocupat de dotarea lor cu carte și mobilier, de îndrumarea bibliotecarilor comunali, a înființat filiale și puncte de împrumut în satele îndepărtate, a organizat întreceri (acesta era termenul folosit prin anii ’60) între biblioteci. Că munca lui a fost cu folos a dovedit-o și faptul că, după celebrul decret 703 din 1973, prin care se desființau posturile de bibliotecar cu normă întreagă, majoritatea bibliotecarilor din zona Râmnicului au preferat să rămână cu o indemnizație de 200-300 lei decât să renunțe la munca lor. Iar la Biblioteca din Râmnic a fost întotdeauna primit ca acasă.
Director pentru 30 de ani
Odată cu reorganizarea administrativă a țării, în anul 1968, este promovat inspector cu problemele bibliotecilor la nou înființatul Comitet județean pentru cultură și artă. O scurtă perioadă, vreo doi ani, destul ca să poată tipări, în condițiile și cu mijloacele de atunci, Buletinul bibliotecilor, un îndrumar necesar bibliotecarilor din județ și un mijloc eficient de a împărtăși din realizările muncii lor. Între timp se vacantează postul de director al Bibliotecii Municipale Buzău (în anul 1970) și cel chemat să-l ocupe este Alexandru Oproescu. Va conduce această instituție, devenită între timp județeană, timp de treizeci și trei de ani. Ani rodnici pentru instituție, frumoși și romantici pentru noi, majoritatea de curând absolvenți ai școlii postliceale de biblioteconomie din București, dar și pentru Domnul Director. Printre primele acțiuni: întregul spațiu al frumoasei clădiri din strada Unirii nr. 170, demolată în mai 1984, este ocupat de Bibliotecă. Se organizează sala de lectură cu fond propriu de publicații și depozite bine utilate, se creează o secție muzicală, se confecționează mobilier nou pentru secții și pentru cataloagele tradiționale. Apoi fondul de publicații. Pe lângă producția editorială curentă, vizitează anticariatele, mai ales pe cele din Capitală, pentru a achiziționa lucrări de referință necesare sălii de lectură, cărți vechi și cărți rare, chiar manuscrise ale unor autori buzoieni și nu numai. Un loc aparte îl ocupă tipăriturile de Buzău, iar primele manuscrise provin de la familia lui V.Voiculescu.
În anul 1984, după un scurt popas în clădirea din B-dul N. Bălcescu, unde azi își desfășoară activitatea Palatul Copiilor , Biblioteca a primit un spațiu corespunzător, impunătoarea clădire, de acum centenară, construită după planurile arhitectului Gr. Cerkez, actualul sediu din strada Unirii, nr. 140. Din nou mobilier, amenajarea spațiului, concentrarea sub același acoperiș a secțiilor pentru copii, muzicală și tehnică, până atunci în altă parte. Deși atât de generos, în anul 2000 s-a dovedit că și acest spațiu devenise neîncăpător, au fost necesare noi demersuri și s-a întemeiat Corpul B, în localul dezafectat al școlii nr.9 din Cartierul Poșta, zonă cu adevărat defavorizată. Pentru locuitori, mai ales pentru copii, a fost un cadou neașteptat. Aveau împrumut la domiciliu prin Filiala Panait Nicolae, sală de lectură, inclusiv Internet.
Scriitorii se întorc acasă
În paralel cu activitatea administrativă, s-a preocupat ca Biblioteca, serviciile pe care le poate ea oferi, să fie cunoscute, fondul de publicații să li se dezvăluie, sub cele mai diverse moduri cititorilor și potențialilor ei cititori. De aceea s-au organizat expoziții, s-au tipărit bibliografii, pliante pe diverse teme, dar mai ales, le-a înlesnit întâlniri cu scriitorii cei mai cunoscuți, nume de referință și azi în literatura română, fie că s-au numit Zaharia Stancu, Fănuș Neagu, Nichita Stănescu, ori Marin Sorescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, ori N. Manolescu. Cred că peste o mie, dintre care unii ne-au vizitat chiar de mai multe ori în decursul anilor, cu prilejul celor peste cinci sute de saloane literare, lansări de carte. Întâlniri care se desfășurau mai puțin la sediul instituției și mai mult în cluburile muncitorești, în școli, direct în fabrici, la casele de cultură, în librăriile orașului, dar și la căminele culturale din satele și comunele județului. Despre toate acestea s-a scris în presă la timpul potrivit și s-a consemnat, cu lux de amănunte, în cărțile ce i-au fost dedicate, dar și în volumul său, Salonul literar: o revistă vorbită.
Cu deosebită atenție au fost primiți scriitorii originari din județ cărora li s-au lansat cărți, s-au organizat saloane literare în localitățile natale, dar și în reședința județului și în alte localități. Cea mai mare atenție i s-a acordat scriitorului V.Voiculescu, lui i-a fost dedicat și primul salon literar, la 27 noiembrie 1970 (atunci încă nu descoperise că nu aceea era data nașterii sale), iar în anul 1974, când acesta ar fi împlinit 90 de ani, un volum de „Articole, comunicări, documente“ ce reunește contribuții ale unor cercetători locali dar și din alte zone, privind viața și opera celui născut la Pârscov. Au urmat încă trei volume, dintr-o serie de cinci câte se preconizau. Iar în luna septembrie a anului 1991, chiar Biblioteca Județeană a primit numele acestui martir al culturii române, după ce cu patru ani mai înainte, se înființase cenaclul cu același nume, care-i reunea pe creatorii de literatură trăitori în municipiu și județ. Cenaclul fu doar un prilej de întâlnire și discuții, căci autorii locali au găsit întotdeauna deschisă ușa Bibliotecii, dar mai ales ușa directorului său. Nu cred să fie vreunul căruia să nu-i fi acordat sprijin sau un sfat atunci când a fost nevoie. Pentru ei, după anul 1990, când Biblioteca a devenit instituție editoare, a fost creată colecția „Autograf“ prin care unora dintre ei le-a deschis calea către USR, unde el era membru din anul 1995. Au urmat colecțiile: Scriitori buzoieni de azi, Scriitori buzoieni. Restituiri, Patrimoniul Bibliotecii V.V. și încă alte serii și colecții. O importantă contribuție la istoria literară locală, dar și națională a constituit-o apariția, în anul 1980, a volumului Scriitori buzoieni: fișier istorico-literar, primit elogios atât de importanți critici literari cât și de cunoscuți specialiști în bibliologie. Începând din anul 1995, a publicat și trei cuprinzătoare volume despre Presa buzoiană și râmniceană: fișier bibliografic, lucrare nefinalizată încă pentru că de la 1839, anul apariției Vestitorului bisericesc și până în prezent, numărul periodicelor cu mai îndelungată sau doar efemeră apariție este foarte mare pe teritoriul județului nostru. După pensionare, tot mai retras din viața publică, s-a dedicat în continuare valorificării moștenirii culturale a județului, de-ar fi să amintim aici doar lucrare despre „Ion Aristotel: bibliotecar și publicist“ și tot ar fi suficient, să mai adăugăm că majoritatea lucrărilor le-a editat pe propria cheltuială, doar cu mici ajutoare de la prieteni. Tot ce a publicat se găsește în toate bibliotecile județene din țară, în cele de importanță națională, în toate bibliotecile comunale și orășenești din județ, dar și în Filiala de carte românească din orașul Soroca, înființată în anul 1993. A făcut importante donații de carte și alte documente Bibliotecii județene, tuturor bibliotecilor orășenești și celei a Municipiului Rm. Sărat, filialei de la Soroca. Revista Biblioteca ajunge în aceste localități tot prin grija sa, căci le-a făcut abonament în fiecare an. Sunt încă multe cele nespuse despre Alexandru Oproescu, de aceea vă recomand, celor cărora v-am stârnit curiozitatea, să mergeți la Biblioteca Județeană și să studiați ceea ce au scris și alții despre el.
Activitatea profesională i-a fost apreciată și răsplătită cu numeroase premii și distincții de-a lungul a peste patruzeci de ani în slujba cărții și bibliotecii, dar mai ales în slujba celor care au avut nevoie de carte și bibliotecă. Această activitate i-a fost recunoscută și apreciată și de către Municipalitate care, în anul 2005, i-a conferit titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Buzău, alături de alte personalități ale municipiului și județului.
În zi aniversară (8 mai), noi, contemporanii și colegii Dumneavoastră ne unim glasurile și vă urăm să trăiți încă mulți ani, Domnule Director și să aveți putere să înfăptuiți multele proiecte culturale la care lucrați și încă altele.