Președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, buzoianul Dumitru Băiculescu, este acuzat de Agenția Națională de Integritate de conflict de interese în materie penală. Lui Băiculescu i se impută că, într-o scurtă perioadă de timp, cât s-a aflat la conducerea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, a avizat la plată mai multe facturi emise de firma la care fusese asociat și administrator. În legătură cu aspectele reținute, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.
Informații despre posibilul conflict de interese în cazul lui Băiculescu au apărut încă din luna iunie a acestui an.
O anchetă a Digi24 arăta că actualul șef al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, medicul veterinar buzoian Dumitru Băiculescu, care este și unul dintre cumetrii șefului organizației județene a Partidului Social Democrat, Constantin Boșcodeală, cu sprijinul căruia a și ajuns în funcția respectivă – și-a avizat propriile facturi, pe care le-a eliberat chiar el în numele fostei sale firme. Acest lucru s-a întâmplat anul trecut, când conducea DSV Buzău. Pe documentele în cauză, Dumitru Băiculescu apare cu două semnături: și ca prestator de servicii care a eliberat factura, și ca șef al instituției care a aprobat plata.
Mai exact, Dumitru Băiculescu a fost numit pe 5 februarie 2014 în fruntea Direcției Sanitar Veterinare Buzău, iar în prima zi de muncă, proaspătul director a semnat două facturi, în valoare de 2.500 de lei, în calitatea sa de fost administrator al firmei Medvet 2000 SRL. Decontarea facturilor de către DSV Buzău a fost aprobată de, surpriză!, același Dumitru Băiculescu, în calitatea sa de proaspăt șef al instituției. Banii au fost plătiți pentru crotalierea unor animale, adică montarea cipurilor de identificare.
Până pe 3 februarie, 95 la sută din acțiunile companiei erau în proprietatea lui Dumitru Băiculescu, care era și administrator, restul de cinci procente aparținând fiicei sale, Sandra Elena. În ziua numirii în funcție, Dumitru Băiculescu și fiica au cedat toate acțiunile unor cunoscuți, Nicoleta și Daniel Drăguț.
„E posibil că mi-a apărut o factură din acțiunile care au fost făcute până să vând societatea, care a fost vândută, repet, până pe data de 7 februarie, la mapă și să fie semnat”, declara la acel moment Dumitru Băiculescu pentru Digi24.
„Agenția Națională de Integritate a constatat existența indiciilor cu privire la posibila încălcare a regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Băiculescu Dumitru, fost Director executiv în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Buzău (D.S.V.S.A. Buzău), în perioada 5 februarie 2014 – 8 aprilie 2014. În perioada exercitării funcției de Director executiv în cadrul D.S.V.S.A. Buzău, Băiculescu Dumitru a avizat cu bun de plată un număr de 12 facturi de prestări servicii, în valoare totală de 8.334,33 lei, emise de S.C. MEDVET 2000 S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată a deținut în perioada 29 decembrie 2009 – 30 ianuarie 2014 atât calitatea de asociat, cât și funcția de administrator) către D.S.V.S.A. Buzău.
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Băiculescu Dumitru a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică“, se arată în comunicatul ANI.
Dumitru Băiculescu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, dar nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
Dumitru Băiculescu a ajuns șeful DSV Buzău după ce predecesorul său a fost demis de șeful autorității naționale. O instanță judecătorească a decis, însă, șase luni mai târziu, că demiterea a fost ilegală și l-a reînscăunat pe vechiul director. Cu toate aceastea, Dumitru Băiculescu a rămas în instituție.
Cât timp Băiculescu a condus DSV Buzău, firma care i-a aparținut acestuia a obținut, fără licitație, reînnoirea contractului de servicii veterinare în Padina, mai susține ancheta Digi24.