Angajați „la negru“, prinși la lucrări de construcții în Pogoanele

Pentru că și-a permis luxul de a ,,angaja” muncitori fără acte legale de muncă, o societate de construcții va răspunde în fața legii.

Vineri, în urma unor verificări efectuate de polițiști din cadrul Poliției orașului Pogoanele, a fost identificată o societate comercială care efectua lucrări de construcții pe raza orașului Pogoanele, folosind persoane care lucrau fără a avea

contracte indivi­duale de muncă. Polițiștii au stabilit că șase dintre angajați au desfășurat activități de construcție, în perioada 1 noiembrie-5 decembrie, fără a li se întocmi documente legale.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 264 alin. 3 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, iar cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Poliției orașului Pogoanele, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele.