Ana Sorela, în pregătiri de botez pentru micuța Maria

Fără invitații sofisticate, mărturii pompoase și ursitoare cu roluri prestabilite. Asta își dorește pentru ziua de 22 februarie, la botezul fetiței ei, solista Ana Sorela Mladin, adică într-un cuvânt vrea o petrecere simplă, cu prieteni dragi, familia și colegi de scenă, la care să se danseze până dimineața. Ziua și localul au fost stabilite zilele acestea de proaspăta mămică, care speră să treacă mai

repede vremea friguroasăși ninsoarea ca să poată să-și fina­lizeze mai repede ultimele detalii pentru botezul Măriei.

„Suntem pregătite, cel puțin la ce m-am gândit eu că va fi, adică o mică petrecere între apropiați, familie și colegi din breaslă. Maria cred că este și ea, nașa la fel, am pregătit și meniul, am vorbit pentru biserică, sper să nu avem probleme din cauza vremii. Oricum, noi și în condițiile acestea meteorolo­gice tot am scos năsucul afară, la zăpadă. Dar mai sunt trei săptămâni până atunci, sper să se regleze lucrurile și să poată ajunge toată lumea pe care am invitat-o să petrecem până în zori”, a spus entuziasmată Ana Sorela.

Nu este adepta clișeelor petrecerii de botez

Măriuca va deveni creștină cu acte în regulă în ziua de 22 februarie, la Biserica Sfinții Îngeri, după care alaiul martor la îmbăierea în cristelniță va merge la unul dintre restaurantele elegante din municipiu, unde Sorela promite o petrecere pe cinste, la care să-i cânte toți apropiații, iar ea să danseze cu micuța.   

„Nu vreau să îi sperii acum că îi chem să îmi cânte, doar că eu sigur nu voi cânta, ci voi dansa. Sunt sigură că vor fi invitați care nu se vor putea abține să nu ne facă dedicații, pentru că majoritatea dintre cei chemați la botez sunt cântăreți, noi le vom primi cu zâmbetul pe buze și vom dănțui până la zori. Nu am făcut invitații oficiale, am sunat doar, nu am pregătit nici mărturii sau tot felul de actori care să o ursească pe Măriuca. Suntem oameni simpli, nu ne plac clișeele, vrem doar să ne distrăm alături de cei ce ne sunt dragi, la maximum!”, a spus Sorela Mladin.

Nici la rochițe sau costumașele din ziua botezului Ana Sorela nu s-a hotărât încă, precizând că nașa Mariei va fi cea care va avea ultimul cuvânt. „Am încredere în gusturile nașei, ea ne-a adus și crinolină la maternitate, așa că mă aștept la surprize care să ne lase cu gura căscatăși atunci”, a precizat solista de muzică populară. Între timp, până la botez, Sorela profită de frigul de afarăși de inspirația concediului post-natal și compune de zor pentru un nou album, iar factorul decizional este…Maria! „Îmi vin repede în minte cuvintele, le scriu, încerc să i le cânt Măriei și când scâncește, mă opresc. Înseamnă că trebuie să mai încerc, ea este șefa acum”, a încheiat glumind Ana Sorela Mladin.