Ample căutări pentru găsirea unei familii de brăileni rătăcită în pădurea de la Ciolanu

O familie din Brăila a trăit vineri aventura vieții, după ce s-a rătăcit în pădurea de la Ciolanu. Panicați că nu mai găsesc drumul, au cerut ajutor autorităților.

Cel care a apelat S.N.U.A.U. 112 a fost bărbatul, în vârstă de 34 de ani, care  a sesizat că s-a rătăcit împreună cu soția sa și cu cei doi copii, în vârstă de 7, respectiv 9 ani.

Imediat după primirea sesizării, a fost constituită o echipă complexă de căutare, formată din polițiști, jandarmi, angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Buzău și ai Ocolului Silvic Buzău, precum și voluntari din comuna Tisău. În activitățile de căutare a fost folosit un câine de urmă de la Inspectoratul de Poliție Județean Buzău.

Zona de căutare a fost extinsă, iar cei doi soți și copiii acestora au fost găsiți de o echipă formată din șeful Postului de poliție comunal Tisău, un tehnician silvic și un pădurar, în punctul „Seaca”, la mare distanță de zona ce ­fu­sese indicată în apelul la 112. Niciunul dintre membrii familiei din județul Brăila nu suferise vătămări corporale. Cei patru brăileni au fost aduși în municipiul Buzău, la Stația CFR, de un echipaj de poliție, după ce și-au exprimat dorința de a se întoarce acasă.