Amenzile pentru siguranţa alimentelor, anulate de instanţe

“În cauzele câştigate de operatorii economici am uzitat de dreptul de a face recurs”, susţine Ciprian Botezatu, director adjunct al DSVSA Buzău

“În cauzele câştigate de operatorii economici am uzitat de dreptul de a face recurs”, susţine Ciprian Botezatu, director adjunct al DSVSA Buzău

         Cu toate că activează într-un domeniu în care nu este permis să se facă niciun fel de greşeli, întrucât acest lucru ar afecta sănătatea populaţiei, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău au constatat că patronii firmelor care activează în domeniul comercializării alimentelor sau al alimentaţiei publice nu se împacă deloc cu ideea de a plăti amenzi.

         Astfel, potrivit datelor furnizate de directorul adjunct al DSVSA Buzău, Ciprian Botezatu, până în present, circa10 % dintre sancţiuni au fost contestate în instanţe, lucru considerat uşor forţat de către funcţionarii instituţiei, având în vedere importanţa activităţii de verificare şi control. “ Până la data de 1 noiembrie au fost aplicate 64 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 108.540 lei (1,08 miliarde lei vechi), din care sunt contestate şapte, în valoare de 10.100 lei (100 milioane lei vechi), ceea ce înseamnă 10 % din total. Sigur, pentru niciuna dintre contestaţii nu s-a dat o sentinţă definitivă. Dacă au câştigat operatorii economici, am uzitat de dreptul de a face recurs. Ori, pentru noi cred că totuşi este un neajuns, întrucât reprezentanţii instanţelor de judecată ar trebui să ştie că înainte de a fi medici veterinari suntem consumatori şi trebuie să avem grijă de siguranţa consumului de alimente. Din punctul meu de vedere, un operator economic care reuşeşte să anuleze o amendă sau să o transforme în avertisment are două capete de bătaie. În primul rând, dacă se întâmplă acest lucru printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, operatorul economic poate concluziona că poate lucra la fel de prost în continuare, pentru că va rezolva cumva în instanţă, iar în al doilea rând, ceilalţi operatori economici pot să concluzioneze că nu li se întâmplă nimic, pentru că îşi pot rezolva şi ei la fel treburile. Nu vă mai spun că este demoralizator pentru inspectorii instituţiei, întrucât după ce fac o muncă în care respectă rigorile legii pot ajunge să fie chemaţi în instanţe, devin martori şi pierd timp, deşi ei şi-au văzut de treabă şi au fost corecţi. Or, toate aceste lucruri pot să-i determine să nu se mai implice, deoarece se pot teme că ar putea să li se impute lor cine ştie ce. Şi mai este un aspect: cum poate un judecător să stabilească gravitatea unei încălcări a normelor de securitate alimentară mai bine decât un specialist?”,  se întreabă directorul adjunct al DSVSA Buzău, Ciprian Botezatu.

       Atribuţii de control, fără drepturi de a legitima persoanele verificate

            Pe lângă contestarea amenzilor, o altă situaţie dificilă  invocată de reprezentanţii instituţiei buzoiene o constituie faptul că, deşi au atribuţii de control în domeniul verificării asigurării condiţiilor de securitate la transportul animalelor, inspectorii DSVSA nu pot să legitimize persoanele sau să oprească din trafic mijloacele de transport.

         În aceste condiţii, funcţionarii instituţiei trebuie să apeleze la poliţişti pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu, care prevăd efectuarea acţiunilor de control în acest domeniu de activitate“. “Un neajuns al activităţii noaste îl constituie imposibilitatea de a legitima persoanele aflate în târguri şi pieţe. Ar trebui gândit un sistem care să le asigure inspectorilor noştri dreptul de legitima persoanele pe care trebuie să le controlăm pentru a asigura siguranţa alimentelor. La fel se întâmplă în cazul verificărilor privind circulaţia animalelor. Noi, practice, putem face verificări doar când sunt echipe mixte de control, cu lucrători de la Poliţia Rutieră. În opinia mea, pentru a reuşi să acţionăm eficient, ar trebui să avem competenţe în plus, astfel încât să reuşim să acţionăm cât mai prompt în cazurile în care constatăm în deplasările noastre pe teren că se efectuează transporturi de animale”.