Au reapărut problemele pe DN 10, în zona barajului de la Siriu. În urma ploilor din ultimele zile, s-au activat alunecările de teren la mică distanţă de locul în care acum doi ani a fost construită o copertină tocmai cu scopul de a împiedica aluviunile scurse de pe versanţi să blocheze şoseaua naţională care leagă Buzăul de Braşov.
Miercuri dimineaţă, traficul a fost oprit total la km 80, în zona localităţii Siriu, de la ora 3,30, după ce bolovanii au început să se desprindă de pe versanţi şi au acoperit DN 10 pe o porţiune de 200 de metri. Circulaţia a fost redeschisă miercuri, în jurul prânzului, pe un singur sens, după ce drumarii au curăţat şoseaua de aluviuni şi piatră.
În acelaşi loc, în luna aprilie, tot în urma ploilor căzute mai multe zile la rând, o piatră de aproximativ 4 metri cubi a căzut pe şosea şi a blocat circulaţia timp de mai multe ore.
În ultimii ani, alunecările de teren sunt tot mai frecvente în zonă, iar o intervenţie de amploare în zonă pentru protejarea şoselei este imperios necesară, pentru ca situaţia să nu se mai repete la nesfârşit.
Probleme au fost miercuri şi în alte zona ale judeţului Buzău. Spre exemplu, echipaje de pompieri au intervenit ieri dimineaţă, pentru consolidarea digului din comuna Verneşti. Marţi noapte, pârâul Nişcov a atins cota de pericol, la faţa locului deplasându-se membrii Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Verneşti şi Tisău, în zonă fiind concentrate şi două echipaje de pompieri cu motopompe pentru monitorizare şi sprijin.
Ieri, în jurul prânzului, pârâul Nişcov a revenit la cotele de atenţie, situaţia rămânând în atenţia autorităţilor judeţene şi locale.
Localnicii din Verneşti spun că nu au văzut niciodată Nişcovul atât de mare. De frica apelor care au inundat gospodăriile din apropierea digului, oamenii au stat toată noaptea cu bagajele făcute.
De asemenea, după instituirea codului portocaliu, în zona comunei Tisău a fost dislocată o autospecială cu două motopompe având misiunea de recunoaştere şi intervenţie. Aceasta, după ce marţi seară, în jurul orei 22:20, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru evacuarea apei dintr-o curte.
Pompierii buzoieni au intervenit miercuri, la solicitarea colegilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Anghel Saligny“ al judeţului Vrancea, pentru evacuarea apei din locuinţe în satul Bogza, comuna Sihlea. În judeţul vecin, ISU Buzău a dislocat o autospecială de intervenţie şi două motopompe.
Până joi, la ora 8,00, judeţul Buzău se află sub avertizare Cod Portocaliu de inundaţii în bazinul hidrografic al râului Rm. Sărat. De asemenea, sunt anunţate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinul hidrografic menţionat, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.