Potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), lista actuală a medicamentelor compensate se extinde, prin Hotărâre de Guvern, cu altele noi. Este vorba despre 21 de noi denumiri comune internaționale (DCI), dintre care patru sunt introduse condiționat, ca urmare a încheierii de contracte cost/volum, iar 17 necondiționat.
Toate aceste noi medicamente incluse în lista compensatelor vor putea fi prescrise doar în baza protocoalelor terapeutice care vor fi elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, iar în anumite cazuri, cu aprobarea experților CNAS.
Ariile terapeutice ale noilor medicamente care completează lista compensatelor includ oncologia, reumatologia, bolile rare, scleroza multiplă și diabetul zaharat.
De asemenea, se va facilita accesul pacienților cu boala Parkinson și cu demențe la medicația specifică, prin eliminarea avizului comisiilor la nivelul caselor de asigurări de sănătate, prescrierea urmând să se efectueze prin protocoale terapeutice precum DCI-urile Rotigotinum, Donepezilum, Rivastigminum, Galantaminum și Memantinum.
Totodată, prin aceeași Hotărâre de Guvern, pacienților cu osteoporoză severă li se va lărgi accesul la DCI Teriparatidum, începând din 1 octombrie.
Cele 21 de medicamente nou incluse în lista compensatelor sunt:
• Aclidinium bromidum + Formoterolum fumarat – sublista B (necondiționat)
• Afatinibum – sublista C2 (condiționat)
• Afliberceptum – sublista C2 (necondiționat)
• Axitinibum – sublista C2 (condiționat)
• Azacitidinum – sublista C2 (necondiționat)
• Bosutinibum – sublista C2 (necondiționat)
• Certolizumab Pegol – sublista C1 (condiționat)
• Everolimus (Afinitor) – sublista C2 (necondiționat)
• Ibrutinibum – sublista C2 (necondiționat)
• Ingenoli mebutas – sublista B (necondiționat)
• Lapatinibum – sublista C2 (condiționat)
• Lixixentamidum – sublista C2 (necondiționat)
• Metoprololum + Ivabradinum – sublista B (necondiționat)
• Olaparibum – sublista C2 (necondiționat)
• Panitumumabum – sublista C2 (necondiționat)
• Pazopanib – sublista C2 (necondiționat)
• Pirfenidonum – sublista C2 (necondiționat)
• Rosuvastatinum + Ezetimibum – sublista B (necondiționat)
• Talidomidum – sublista C2 (necondiționat)
• Teriflunomidum – sublista C2 (necondiționat)
• Vildagliptinum – sublista C2 (necondiționat).