Alimentarea cu gaze naturale sistată, marți, în nouă localități din județ

În nouă localități din județ va fi sistată, marți, alimentarea cu gaze naturale, anunță Distrigaz Sud Rețele.

Pentru realizarea unor lucrări de investiții asupra sistemului de transport  gazelor naturale aparținând companiei OMV Petrom, va fi sistată alimentarea cu gaze naturale a clienților din localitățile Berca, Valea Nucului, Pleșcoi, Pleșești, Joseni, Rătești, Mănăstirea Rătești, Sătuc, Sărata Monteoru, Pâclele din județul Buzău, în data de 5 iunie, în intervalul orar 07:00- 22:00.

În urma sistării alimentării cu gaze naturale vor fi afectaţi aproximativ 3.400 de clienţi casnici şi non-casnici din zona respectivă.

În acest interval, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, rugăm clienţii să verifice că aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe.

În momentul în care se va face realimentarea cu gaz, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create clienţilor noştri pentru situația creată„, precizează reprezentanții Distrigaz Sud.