Alimentarea cu apă a comunei Zărnești, investiție prioritară

       *“Am început cu satul Fundeni, unde exista cea mai mare nevoie, dar vom continua și în celelalte sate”, susține primarul Alexandru Lazăr

        După ce au constatat că nu pot continua lucrările de alimentare cu apă a comunei cu fonduri alocate prin Ordonanța 7/2006, reprezentanții Primăriei Zărnești au decis să înceapă investițiile necesare cu bani din bugetul comunei.

       *“Am început cu satul Fundeni, unde exista cea mai mare nevoie, dar vom continua și în celelalte sate”, susține primarul Alexandru Lazăr

        După ce au constatat că nu pot continua lucrările de alimentare cu apă a comunei cu fonduri alocate prin Ordonanța 7/2006, reprezentanții Primăriei Zărnești au decis să înceapă investițiile necesare cu bani din bugetul comunei.

         Primarul Alexandru Lazăr spune că în anul 2010 s-a făcut un foraj la Sala de Sport Fundeni pentru alimentarea cu apă a acestui obiectiv, forajul dovedindu-se util și pentru gospodăriile din zonă. “Deoarece debitul forajului era peste necesarul funcționării sălii de sport, ne-am gândit  să folosim forajul și pentru alimentarea cu apă a satului Fundeni. În 2011, s-a construit un al doilea foraj, la circa 300-400 m de forajul de la sala de sport, pentru reducerea cheltuielilor de alimentare cu energie electrică și cu scopul de a se folosi un singur bazin colector pentru ambele foraje, bazin de 132 metri cubi, pentru a asigura distribuția apei în satul Fundeni. În primăvară, când timpul a permis, au început lucrările pentru distribuirea apei potabile în acest sat. Până în prezent, au fost racordate 250 de gospodării, iar debitul de la cele două foraje se preconizează a asigura necesarul de apă pentru 400-450 de gospodării pe timpul verii, când consumul este maxim”, ne-a declarat primarul Alexandru Lazăr.

         Șeful executivului local a mai precizat că până în prezent s-a            realizat 6 km de rețea de distribuție pe traseele principale, în timp ce costul celor două foraje, al bazinului colector și al stației de pompare a fost de 300.000 lei.

          Primarul Alexandru Lazăr susține că anul acesta se va continua cu realizarea a două foraje de captare a apei potabile din fonduri proprii, pentru celelalte gospodării din satul Fundeni și pentru sătenii din Vadu Sorești, precizând  că vor fi alocate 15 miliarde de lei vechi, pentru foraje, extindere, bazine și stație de pompare. “Am început cu satul Fundeni, unde era cea mai mare stringență în alimentarea cu apă, pentru că existau circa 300 de familii, în fostul sat Luncași, care pe timpul verii se aprovizionau cu apă din alte puncte ale comunei și chiar era o problemă. Pentru perioada următoare, în 2013, vom continua și în celelalte sate, Zărnești și, de ce nu, în Pruneni”,  susține primarul Alexandru Lazăr.