*Creatoarea a lansat un nou stil ce are în centru T-shirt-ul
*Cea de-a doua colecţie a conţinut 20 de piese şi a fost prezentată în cadrul celui mai important festival de fashion din Buzău
*Creatoarea a lansat un nou stil ce are în centru T-shirt-ul
*Cea de-a doua colecţie a conţinut 20 de piese şi a fost prezentată în cadrul celui mai important festival de fashion din Buzău
O seară specială a fost cea de duminică pentru micul designer Alexandra Marin. Adolescenta, intrată în cărţi pentru ediţia a cincea a celui mai mare festival de fashion din Buzău, reunit sub titulatura de „Summer Fashion Days”, a fost apreciată cu multe aplauze de publicul venit să vadă ce se mai poartă în noul sezon care va debuta în septembrie. „Am avut pe scenă două tipuri de creaţii, casual şi mai elegante. Fetele au purtat 20 de piese, şapte tricouri, un nou stil la care m-am gândit în acestă vacanţă şi 12 fuste. Piesele de rezistenţă au fost două rochiţe, dintre care una purtată de o domnişoară în vârstă de doar 11 ani, care a defilat foarte bine şi a avut mai puţine emoţii decât mine”, povesteşte Alexandra. Cât priveşte culorile abordate de buzoiancă, majoritatea au purtat amprenta verii, remarcându-se verdele, rozul, albastrul marin, movul electric şi nisipiul.
S-au primit deja solicitări pentru tricouri
Dacă din prima colecţie, care a conţinut doar 11 piese, jumătate din ele sau vândut la câteva zile după prezentare, acum, la noul concept de tricouri, pictate, desenate şi imprimate într-un stil caracteristic adolescentei rebele există aceeaşi cerere. „Mai am câteva idei în ceea ce priveşte tricourile, la care am până acum şi comenzi, dar mă gândesc foarte serios să deschid un magazin on-line, unde să le postez acolo, toate creaţiile, cu tot cu preţuri, ca să mă pot raporta şi la cereri atunci când creez ceva”, mai spune Alexandra.
Maşina de cusut de colecţie i-a creat ceva probleme
Maşina cu ajutorul căreia buzoianca a finisat piesele vestimentare este una cu o poveste foarte interesantă, la ea lucrând una dintre cele mai celebre croitorese de lux din Bucureşti, ea datând de prin 1960. Chiar şi aşa, în prima prezentare Alexandra nu a avut nicio problemă cu ea, însă acum, la creaţiile făcute lunile trecute, vechimea maşinii a început să-şi spună cuvântul.”Am avut ceva probleme, mai ales cu uleiul care i-a fost schimbat, mi-a pătat nişte materiale, însă nu am de gând să mă despart de ea, este foarte importantă, mi-a purtat noroc şi are şi valoare sentimentală. O voi duce însă la reparat”, conchide Alexandra.