Marcela CHIRIȚĂ
Inițiator al mai multor colecții și serii în vremea când se afla la conducerea Bibliotecii județene V. Voiculescu din Buzău, Alex. Oproescu, acum septuagenar și cu sănătatea precară, recidivează. El întemeiază colecția cu titlul de mai sus, în care dorește să reunească lucrări ale și despre personalitățile localității sale natale.
Prima lucrare, cea cu care inaugurează această nouă colecție, este o carte de pomenire, așa cum o numește editorul, pentru preotul Dumitru Nicolaescu, personalitatea cea mai importantă a Nehoiului interbelic și un martir al regimului comunist.
Despre părintele Nicolaescu mai știam câte ceva din amintirile Domnului Director, depănate atunci când îndatoririle de serviciu ne-o permiteau, dar abia cu această carte, însumând doar șaizeci de pagini, s-a desăvârșit imaginea unui adevărat apostol al comunității nehoiene sau un mugurel de popă românesc, cum spunea un celebru critic, vorbind despre Popa Tanda al lui Slavici. Prahovean din Sângeru, prin naștere, preotul Dumitru Nicolaescu era fiul unui învățător pătârlăgean, Andrei Nicolaescu. Absolvent al Seminarului ortodox Veniamin din Iași, refuză bursa pentru continuarea studiilor la Academia Spirituală din Kiev, se căsătorește și este hirotonit preot paroh la biserica din Cătiaș, iar în anul 1915 i se încredințează postul de preot paroh al bisericii din Valea Nehoiului, unde va păstori vreme de 43 de ani. Aici l-a slujit pe Dumnezeu, slujindu-i în primul rând pe enoriașii săi, așa cum o spune și cuvântul Evangheliei. Căci părintele n-a fost doar preot și duhovnic, ci și sprijin atât cu cuvântul, cât și cu fapta. De la Domnul Oproescu știam că era un apropiat al copiilor și tinerilor pe care-i numea cu numele de alint din familie. Unuia dintre acești copii, care nu l-au uitat nici azi, lui Didinel, alias Alex. Oproescu, deja director al Bibliotecii din Rm. Sărat pe atunci, nu uită să-i facă urări pentru noul an, cu doar câteva săptămâni înainte ca preotul să treacă la cele veșnice chiar în altarul bisericii din satul Tronari, unde-l trimisese regimul comunist să slujească, după ispășirea a șase ani din cei 17 la care fusese condamnat politic. Anul condamnării a fost 1958, ca și în cazul lui V. Voiculescu.
Tipărită în regie proprie, așa cum ne-a obișnuit de când este pensionar, dar și cu sprijinul nepoatei preotului, Simona Ionescu Rațiu, cartea cuprinde o serie de articole cu caracter politic, social și istoric apărute în publicații buzoiene laice și religioase, dar și lucrarea de licență –o capodoperă – despre preoții și bisericile Chiojdului. Chiar dacă ortografia este cea a vremii în care au fost scrise, articolele stârnesc și azi, la lectură, un viu interes. Preotul, membru de frunte al PNȚ, explică de ce nu pot fi țăranii socialiști, în altul, publicat în anul 1915, îndeamnă la unirea românilor, iar din altul, apărut în Sfatul sătenilor, gazeta lui D. Serbescu-Lopătari, aflăm despre mutarea primăriei de la Nehoiu la Păltineni, ca represalii că locuitorii acestei localități au refuzat să participe la o întrunire liberală cu Dr. C. Angelescu. În anul 1922 aflăm că „la Fabrica Goetz din Nehoiu s-a câștigat și Casă de citire și 50% a plăței orelor suplimentare și alte înlesniri“.
Participant pe front ca preot militar, duhovnic al ofițerilor și soldaților, iar uneori și al Regelui Ferdinand, pe atunci încă principe, preotul Nicolaescu a cules poeziile și cântecele compuse de soldați în clipele de răgaz dintre confruntările armate, pe unele făcându-le cunoscute cu titlul „Cântece din răsboiu“, dar și cu menționarea numelui celui care i le-a furnizat.
Mai multe fotografii din albumul familiei, referatul la lucrarea de licență, ca și rezumatul acesteia, publicate în Addenda, întregesc și fac și mai atrăgător conținutul cărții.
Apărută în 250 de exemplare, la Editura Alpha MDN, lucrarea se difuzează gratuit, în primul rând bibliotecilor, dar și altor iubitori de cultură din județ și din țară, și, nu în ultimul rând, nehoienilor interesați.