*Deputaţii cer 20 milioane de euro pentru înfiinţarea camerelor agricole în 2012
*Deputaţii cer 20 milioane de euro pentru înfiinţarea camerelor agricole în 2012
După ce se discuta de chemarea la vot a peste 28.500 de fermieri buzoieni în iulie pentru conducerea Camerei Agricole, apoi alegerile au fost amânate tot fără niciun rezultat în toamnă, înfiinţarea noilor structuri ar putea fi realizată în 2012.
Potrivit datelor furnizate de deputatul Valeriu Alecu, Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaţilor a avizat favorabil Proiectul bugetului pe anul 2012 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu două amendamente, printre care alocarea sumei de 20 milioane de euro pentru înfiinţarea camerelor agricole. De asemenea, deputaţii au mai solicitat suplimentarea cu 1 miliard lei a sumei alocate pentru plăţile naţionale complementare pe suprafaţă (de la 30 euro/ha la 70 euro/ha). Potrivit datelor furnizate de deputatul buzoian, proiectul bugetului pe anul 2012 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este în sumă de 14.977.561.00 mii lei, reprezentand 2,54% din P.I.B. (588.940.000 mii lei), în comparaţie cu bugetul pe 2011 fiind mai mic cu 879.040 mii lei.
Potrivit aceleiaşi surse, sumele cuprinse în proiectul de buget reprezintă propuneri ale MADR, principalele forme de sprijin finanţate din bugetul naţional fiind: subvenţionarea accizei la motorină utilizată în agricultură – 1,20 lei/litru, subvenţie pentru bunăstarea păsărilor – 195.000 mii lei (722 lei/ UVM pentru pui carne, 1.063 lei/UVM pentru găini de ouă, 1.362 lei/UVM pentru găini reproducţie, 2.062 lei/UVM pentru pui de curcă, 1.030 lei/UVM pentru boboci gâscă, 866 lei/UVM pentru boboci de raţă). Pentru bunăstarea porcilor subvenţia va fi de 155.000 mii lei (535 lei/UVM pentru porci graşi, 1.376 lei/UVM pentru scrofiţe, 415 lei/UVM pentru scroafe). Sprijinul pentru asigurarea producţiei agricole propus va fi de 50%-70% din prima de asigurare, în funcţie de riscurile asigurate. Plaţile naţionale complementare directe pentru sectorul animal vor fi de 892.294 mii lei (ovine şi caprine 40 lei/cap, bovine 410 lei/cap). Plăţile directe unice pe suprafaţă propuse prin buget vor fi de 130,65 EURO (100,65 EURO/ha de la U.E., 30 EURO/ha plăţi naţionale complementare – cursul de schimb utilizat – 4.3575 lei pentru un euro), după avizul consultativ al comisiei urmând ca Ministerul de Finanţe să se pronunţe asupra formei finale, care va fi supusă votului în plenul Parlamentului.
15 camere agricole în judeţ
În ceea ce priveşte alegerile pentru camerele agricole din judeţul nostru, membrii Comitetului Judeţean de Iniţiativă au stabilit deja arondarea comunelor pe cele 15 camere agricole din teritoriu, care au ţinut cont inclusiv de zonarea centrelor locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Astfel, Centrului local APIA Buzău îi vor fi arondate patru camere agricole zonale, începând cu Camera Agricolă 1 Buzău (comunele Blăjani, Cochirleanca, Costeşti, Robeasca, Ţinteşti, Zărneşti şi din municipiul Buzău) Camera Agricolă 2 Mărăcineni va cuprinde comunele Berca, Mărăcineni, Tisău şi Veneşti. Pentru Camera Agricolă 3 Vadu Paşii sunt arondaţi fermierii din Gălbinaşi, Poşta Câlnău, Săgeata şi Vadu Paşii, iar Camera Agricolă 4 Pietroasele va cuprinde fermieri din Breaza, Merei, Năeni, Pietroasele, Săhăteni, Stâlpu şi Ulmeni. Centrului local APIA Rm. Sărat îi corespund alte trei sedii locale. Prima este Camera 5 din Rm. Sărat, cu fermieri din municipiu şi din Mărgăriteşti, Murgeşti, Puieşti, Racoviţeni, Râmnicelu, Topliceni, Valea Salciei şi Vâlcelele). Centrul 6 Ziduri va avea arondate comunele Balta Albă, Bălăceanu, Boldu, Ghergheasa şi Ziduri, iar Centrul 7 Grebănu cuprinde Buda, Grebănu, Pardoşi, Podgoria şi Valea Râmnicului. Centrului local APIA Pogoanele îi vor fi arondate Camera 8 Smeeni (Brădeanu, Padina, Pogoanele, Scutelnici şi Smeeni) şi Camera 9 Luciu (C.A. Rosetti, Cilibia, Largu, Luciu şi Ruşeţu). Pentru Centrul local APIA Pătârlagele, vor exista Camera 10 Pănătău (comunele Cislău, Pănătău, Măgura şi Vipereşti), Camera 11 Cozieni (Bozioru, Cozieni, Unguriu, Odăile şi Brăeşti), şi Camera 12 Pătârlagele (Pârscov, Calvini, Cătina, Chiojdu, Colţi, Gura Teghii, Nehoiu, Pătârlagele şi Siriu).
Centrului local APIA Beceni îi vor corespunde Camerele Agricole 13 Vintilă Vodă şi 14 Beceni (care vor cuprinde comunele de pe Valea Slănicului). De asemenea, Camera 15 Movila Banului, corespunzătoare Centrului local APIA Mihăileşti, va cuprinde comunele Amaru, Florica, Gherăseni, Glodeanu Sărat, Glodeanu Siliştea, Mihăileşti şi Movila Banului.