Pe lângă acțiunile de deszăpezire de până acum, ieri funcționarii acestor instituții au donat alimente sătenilor din Cilibia
Chiar dacă li s-au redus din salarii, la vremuri grele, în care natura dezlănțuită face dezastre, funcționarii din sistemul bugetar au dovedit solidaritate umană, polițiștii, jandarmii și militarii fiind în primele rânduri în localitățile cu case prinse sub zăpadă.
Printre instituțiile ai căror angajați au sărit în sprijinul buzoienilor care au avut de suferit din cauza înzăpezirilor și a viscolului se numară și Administrațiile Bazinale de Apă (ABA) Buzău-Ialomița, Olt și Argeș-Vedea. Potrivit unui comunicat semnat de ing. Adriana Petcu, directorul instituției, în cadrul acțiunilor de deszăpezire derulate începând cu data de 13.02.2012, Administrația Bazinală de Apă Buzău Ialomița a venit în sprijinul autorităților locale din comunele Grebănu, Pardoși, Bozioru, Costești și Pârscov atât cu utilaje proprii, cât și cu utilaje puse la dispoziție de Administrația Bazinală de Apă Olt. Potrivit sursei citate, acolo unde este cazul, acțiunile de deszăpezire încă se desfășoară în aceste localități.
Un alt semn de umanitate a venit și din partea colegilor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Argeș Vedea, care au trimis ieri un transport cu alimente în sprijinul locuitorilor din județul nostru care au avut de suferit din cauza viscolului. Aceste ajutoare au fost direcționate către Primăria Cilibia, pentru a fi distribuite locuitorilor din satele mai grav afectate de fenomenele din ultima perioadă.