Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău a lansat vineri proiectul Kompass, finanţat în cadrul programului Leonardo da Vinci, proiect ce reprezintă un instrument inovator pentru planificarea profesională şi creşterea angajabilităţii în rândul comunităţii rome.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău a lansat vineri proiectul Kompass, finanţat în cadrul programului Leonardo da Vinci, proiect ce reprezintă un instrument inovator pentru planificarea profesională şi creşterea angajabilităţii în rândul comunităţii rome. Acesta se derulează în intervalul octombrie 2012 – septembrie 2014 şi are drept obiective transferul de inovaţie în ceea ce priveşte instrumentul ”Bilanţul de Competenţe” în România, Ungaria şi Bulgaria – concept utilizat deja în Germania şi Franţa – şi modificarea instrumentului pentru grupul ţintă al proiectului, respectiv comunitatea romă, pregătirea în Germania a câte patru multiplicatori din România, Ungaria şi Bulgaria pentru a deveni evaluatori de competenţe, fiecare dintre aceştia având rolul de a pregăti câte alţi 10 multiplicatori în ţările lor.
Astfel la nivelul judeţului Buzău, grupul ţintă va fi reprezentat de 40 de persoane provenite din cetăţeni de etnie romă.
”Kompass va promova implementarea strategiile prin implementarea instrumentului de evaluare al competenţelor, modificat şi adaptat pentru grupul ţintă, şi astfel devine posibilă examinarea competenţelor romilor, dobândite de către aceştia în mod informal, considerăm că este posibilă şi creşterea gradului de ocupare pentru personalul de etnie romă şi devine posibilă o certificare individuală şi obiectivă a romilor ca şi potenţiali angajaţi. De asemenea, opinia majorităţii populaţiei vis-a-vis de prejudecăţile şi resentimentele faţă de populaţia romă va fi îmbunătăţită, iar obiectivele proiectului vor fi vizibile în contextul european”, a declarat Adrian Fumu, director executiv AJOFM Buzău.
Situaţia romilor în ţara noastră constituie, fără îndoială, o problemă de actualitate ce preocupă lumea ştiinţifică, mediile politice româneşti şi europene. Îmbunătăţirea situaţiei romilor nu constituie o simplă provocare, având în vedere faptul că numărul acestei populaţii este considerabil, iar problemele sale devin problemele majorităţii. La nivelul întregii ţări sunt aproximativ 620.000 de romi, comunitatea lor, alături de cea maghiară, fiind una dintre cele mai importante din România.
Din totalul a 432.000 de locuitori, la nivelul judeţului Buzău 20.000 aparţin etniei rome, iar din numărul total al şomerilor buzoieni, de peste 15.000, aproximativ 200 sunt romi.
Populaţia de romi este una cu risc ridicat de sărăcie şi de excluziune socială, iar această situaţie este generată de o serie de factori dintre care cei mai importanţi sunt lipsa documentelor de identitate şi nivelul scăzut de şcolarizare. În lipsa unor ace, romii ajung în imposibilitatea de a-şi exercita drepturile cetăţeneşti, de a urma cursurile instituţiilor de învăţământ şi are drept consecinţe imediate blocarea accesului la calificarea în alte meserii decât cele tradiţionale şi o slabă participare la activităţile economice legale. De asemenea, veniturile familiilor de romi sunt foarte mici, motiv pentru care condiţiile în care aceştia îşi duc traiul sunt de cele mai multe ori precare, iar accesul la îngrijirea medicală este scăzut.
Potrivit AJOFM, din numărul total al şomerilor de etnie romă înregistraţi în baza de date, cea mai mare parte au studiile gimnaziale incomplete sau aproape deloc. Meseriile tradiţionale ale acestora sunt strâns legate de neamurile de romi din care fac parte cei care le practică, caracteristica lor principală fiind aceea că nu implică un cadru formal de pregătire, ci se transmit din generaţie în generaţie. Ponderea mai mare în cadrul acestor meserii, inclusiv pe teritoriul judeţului Buzău, o au lăutarii, căldărarii, fierarii, cărămidarii, spoitorii şi lucrătorii în construcţii sau agricultură.
”La nivelul judeţului Buzău am întreprins diferite măsuri pentru a facilita orientarea şi integrarea profesională a romilor precum informarea asupra nevoii reale de integrare a acestora pe piaţa forţei de muncă, realizarea unei clasificări a meseriilor tradiţionale ale romilor sau cursuri cerute pe piaţa muncii fapt utilizat la planificarea anuală de cursuri de formare profesională sau organizarea unei burse a locurilor de muncă. De asemenea, familiile de romi fără venituri au primit ajutoare în baza unei legi speciale de asigurare a venitului minim garantat, unde sunt cuprinse persoanele în vârstă dar şi tinerii şi am organizat periodic, în localităţile cu un număr mare de persoane de etnie romă caravanele ocupării, unde, împreună cu autorităţile locale, am întreprins acţiuni de mediere şi consiliere a acestora în vederea creşterii gradului de ocupare”, a mai adăugat Adrian Fumu.
AJOFM Buzău derulează acest proiect în parteneriat cu Institutul Educaţional Pscherer din Germania, în calitatea de solicitant, Asociaţia JugendStil e.V. din Germania, Asociaţia Copiilor Foşti Instituţionalizaţi din Ungaria, Serviciul Naţional pentru Ocuparea Forţei de Muncă din regiunea Northern Great Plain Ungaria, Centrul regional pentru susţinerea întreprinderilor din Pleven – Bulgaria, Asociaţia ”Tineri pentru Dezvoltarea Societăţii Civile” România şi Federaţia Europeană a Centrelor de Evaluare a Competenţelor din Franţa.