De multă vreme, prezenţa femeilor în rândul lucrătorilor de poliţie nu mai constituie un lucru inedit, acestea aducându-şi un aport important alături de colegi la rezolvarea cazurilor şi prinderea infractorilor pentru a fi trimişi să dea socoteală în faţa judecătorilor.
La ora actuală, în cadrul Poliţiei Române sunt angajate peste 8.800 de femei, aproximativ 140 dintre acestea activând în cadrul IPJ Buzău, majoritatea în structurile operative. Mai precis, în cadrul IPJ Buzău lucrează 20 de poliţiste cu grad de ofiţer, 80 de poliţiste cu grad de agent şi 40 de angajate din cadrul personalului contractual civil. Tot în cadrul IPJ, în urmă cu câţiva ani a fost consemnată o premieră, instituţia buzoiană fiind prima din ţară în care o poliţistă a deţinut funcţia de şef de post.
Cele aproximativ 100 de poliţiste din cadrul IPJ Buzău îşi desfăşoară activitatea în majoritatea structurilor operative, cum ar fi Biroul de Ordine Publică, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Biroul Criminalistic, Biroul de Investigaţii Criminale, Serviciul Rutier şi chiar Serviciul pentru Acţiuni Speciale, deseori având contribuţii decisive la rezolvarea cazurilor cu care poliţiştii se confruntă zi de zi.
De pe băncile şcolii de poliţie, în funcţia de ajutor de şef de post
Una dintre poliţistele încadrate la IPJ Buzău este şi agentul Ionela – Gabriela Dumitrescu, în vârstă de 24 de ani, agent operativ în cadrul Formaţiunii de Investigaţii Criminale de la Poliţia Pogoanele. Fiind la bază de formaţie umanistă, absolventă a Colegiului Naţional Mihai Eminescu – profil filologie, tânăra s-a orientat spre munca de poliţie, ajungând în prezent să facă parte din echipele care anchetează furturile şi alte infracţiuni comise în zona Pogoanele. Alegerea viitoarei profesii a făcut-o imediat după terminarea liceului, în 2007, când a dat examen şi a fost admisă la Şcoala de Agenţi de Poliţie de la Câmpina, devenind ulterior şi studentă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov.
Primul contact cu munca de poliţie propriu-zisă l-a avut în 2009, când a terminat şcoala de subofiţeri de la Câmpina şi a fost repartizată la postul de poliţie de la Padina, unde a devenit în scurt timp ajutor de şef de post. A ocupat această funcţie până în 2011, timp în care s-a evidenţiat în faţa superiorilor prin activitatea desfăşurată, astfel că aceştia au considerat că merită o promovare. Aşa se face că în aprilie 2011 a fost selectată pentru a face parte din echipa Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Pogoanele. Trecerea de la rutina muncii la postul de poliţie la munca de investigare a fost un pas înainte în cariera tinerei poliţiste, care s-a integrat rapid în noul colectiv şi şi-a adus o contribuţie importantă la rezolvarea unor cazuri dificile.
Cea mai mare mulţumire – un zâmbet de recunoştinţă
Tânăra poliţistă este modestă atunci când vorbeşte despre realizările sale profesionale, considerând că acestea erau de datoria sa, iar pentru fiecare caz pe care îl are în lucru împreună cu echipa din care face parte consideră că trebuie făcute toate eforturile pentru identificarea făptaşului, indiferent de natura faptei, de valoarea prejudiciului sau de calitatea persoanei vătămate ori a suspectului. Identificarea autorului unei fapte la finalul unei anchete anevoioase constituie pentru tânăra poliţistă una dintre satisfacţiile profesionale, însă, după cum a declarat aceasta „cea mai mare mulţumire în plan profesional este atunci când, la finalizarea unui caz, persoana vătămată îmi zâmbeşte cu recunoştinţă”.
Furtul din noaptea de Revelion şi comoara îngropată în grădina hoţului
Unul din cele mai complicate cazuri la a cărui soluţioare a contribuit poliţista împreună cu colegii săi a fost cel al furtului unor bijuterii şi unor electronice în valoare totală de 50.000 de lei. Nu se împlinise încă un an de când fusese promovată ca agent operativ în structura de investigaţii criminale, când s-a confruntat cu acest caz despre care a aflat chiar în prima zi din 2012, la câteva ore după Revelion. Un localnic a sesizat că în noaptea dintre ani, în timp ce era plecat să îşi petreacă Revelionul la nişte rude, cineva îi pătrunsese în casă şi îi furase aparatură electronică şi bijuteriile de familie, totul în valoare de peste 50.000 de lei. Imediat, echipa operativă din care făcea parte şi agentul Ionela – Gabriela Dumitrescu a demarat cercetările, fiind verificat în primă fază locul faptei. Cu această ocazie, au fost
descoperite unele indicii care i-au ajutat pe poliţişti în anchetă, în cele din urmă reuşind să identifice un suspect. S-a solicitat eliberarea unui mandat de percheziţie, iar câteva zile mai târziu, poliţista împreună cu colegii săi au descins la locuinţa suspectului, în încercarea de a da de urma bunurilor furate. În casă şi în anexele gospodăreşti nu au descoperit nimic şi înclinau să creadă că suspectul fie reuşise să scape de bunuri, valorificându-le – ceea ce era puţin probabil, dat fiind intervalul scurt de timp scurs de la comiterea faptei – fie ascunsese prada în altă parte. Unul dintre poliţişti a zărit în curte o porţiune de pământ mai afânat, semn că fusese săpat de curând, aşa că anchetatorii s-au gândit că bunurile furate ar fi putut fi îngropate în curte. Au pus mâna pe lopeţi şi, în cele din urmă, au descoperit comoara hoţului, constând în mare parte din bijuteriile şi electronicele furate în noaptea de Revelion. Acestea au constituit probe suficiente pentru ca suspectul să fie reţinut, arestat apoi pentru 29 de zile şi în cele din urmă condamnat la câţiva ani de puşcărie.