Aflat sub control judiciar / Bîgiu s-a întors la Consiliul Județean

   Președintele Consiliului Județean, Cristinel Bîgiu, aflat sub control judiciar în dosarul în care este judecat de Tribunalul Călărași pentru săvâr­șirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale), conflict de interese în formă conti­nuată (12 acte materiale) și tentativă de spălare a banilor, a revenit, marți dimineață, la serviciu. El a sosit la Consiliul Județean la ora 9,15 și a convocat o ședință la care au participat toți directorii de servicii din instituție.

   Conform condițiilor impuse de instanță în vederea controlului judiciar – sub sanc­ți­unea înlocuirii acestei măsuri cu cea a arestului preventiv sau a celui la domiciliu -, Bîgiu nu are voie să comunice, direct sau indirect, cu ceilalți inculpați sau martorii din dosar, unii dintre ultimii fiind angajați ai Consiliului Județean.

  Reamintim că, săptămâna trecută, Cristinel Bîgiu a fost trimis în judecată într-un al doilea dosar, numit generic „Mită la ministrul de Interne”, pentru infracțiunea de spălarea banilor.