Atmosferă specială sâmbătă, la concertul Vița de Vie din Cafeneaua Artiștilor. Înconjurați de lumânări, cu un covor așezat pe scenă, cu luminile lăsate mici și cu multe instrumente „naturale”, membrii formației au prezentat buzoienilor cele mai cunoscute piese din propriul repertoriu, îmbrăcate însă într-o haină acustică. Pentru toți cei care nu au avut ocazia să asculte până acum nicio piesă acustică a cunoscutei trupe, evenimentul a fost cu siguranță o surpriză.
„Albumul acustic, o muncă după 16 ani…. Prima melodie pe care am reorchestrat-o într-o variantă acustică a fost „Cad”, în anul 2002. Am muncit foarte mult pentru acest album, aproape 11 ani, dar mai bine mai târziu decât
mai prost. Practic, sunt piesele noastre reprezentative, strânse în 16 ani de Vița de Vie, care au fost reorchestrate doar cu instrumente naturale: pian, contrabas, vioară, violoncel, chitări acustice, multe percuții etnice, o serie de chitări neconvenționale”, a declarat Adrian Despot, vocalistul trupei Vița de Vie.
Surprinzător sau nu, multe din piesele celebre ale formației sună mult mai bine pe ritmuri acustice, de mare efect fiind și omul cu care Vița de Vie a colaborat în calitate de instrumentist. Este vorba despre Mandela Gajol, cel care a ridicat buzoienii în picioare cu interpretarea la caval pe piesa „Mori”.
„Mulțumim mult lui Mandela pentru colaborarea la acest album. Sprijinul oferit de el este de neprețuit. El este un muzician desăvârșit. O piesă ceva mai deosebită de pe album este aceasta (n.r. – Mori) în care Mandela cântă la un instrument tradițional românesc, caval. Povestea spusă de el prin intermediul acestui instrument este fantastică și trebuie să recunosc că noi, ceilalți din trupă, suntem ușor frustrați de fiecare dată când cântăm această piesă în cluburi”, a mai spus Adrian Despot.
La finalul concertului, buzoienii i-au aplaudat îndelung pe cei de la Vița de Vie, solicitându-le un bis. Cei șase artiștii s-au întors pe scenă mărturisind că s-au îndrăgostit de cafeneaua și publicul din Buzău, fapt pentru care se vor întoarce la primăvară cu un nou album. Adrian Despot a încheiat concertul cu o piesă scrisă pentru regretata Mălina Olinescu, fosta colegă de la Școala Vedetelor: „Visare”.