Adrian Barbu, un nou proiect muzical

După  „X-Factor “, „Private Band”, și „Marul Discordiei”,  buzoianul își caută norocul cu o nouă trupă fresh

Tânăr  și neliniștit, dar mereu

în gând cu muzica! Este cazul lui Adrian Barbu, care a decis ca după o vară în care a fost în febra licenței, a venit vremea să se se dedice din nou marii lui pasiuni. Așa că și-a găsit o gașcă de băieți  și au stabilit  că trebuie să se facă auziți, într-o formulă fresh, tinerească și plină de dorința de a cântă.        

„De câteva săptămâni repetăm, analizăm care sunt cele mai bune variante, ne facem un repertoriu și am dori să ne facem auziți pentru prima data în fața publicului sâmbăta viitoare, pe 11 octombrie, într-un cadru select, în sala restaurantului unui hotel din centrul Buzăului. Am vorbit  deja  cu managerii de acolo, am stabilit  doar data, va fi undeva seara sigur, dar mai rămâne ca în aceste zile să cădem de acord în privința numelui trupei, ca să putem da drumul pliantelor și să ne promovăm lansarea formulei”, a  declarat  artistul.

Prin urmare, weekendul viitor  Adi Barbu și trupa nou înființată își vor aștepta apropiații, cunoștințele și pe toți cei care vor să își petreacă o seară în care atmosferă de party să predomine la o locație centrală, cu un program inedit, dedicat  tuturor celor care iubesc muzica live, de calitate. Până acum Adi Barbu a trecut prin mai multe încercări de a se afirma în domeniul muzical, dar niciun proiect se pare că nu i-a adus notorietatea scontată. În urmă cu doi ani a fost aproape de a intra în finala unui show național aflat în căutarea de talente, X-Factor, dar juriul a considerat la momentul respectiv că mai are nevoie de experiență muzicală în comparatie cu ceilalți concurenți. A urmat apoi un proiect tentant, de data aceasta în televiziune, în cadrul unui show în care trebuia să cucerești inimile unr dive din showbizzul național. și la acest proiect Adi a trecut de câteva episoade cu brio, însă metodele lui de ,,agățat“ nu au dat roadele așteptate, Marguerita de la Clejani – fata pe care își propusese să o cucerească- alegând să îl ­eli­mine aproape de finalul proiectului. A urmat pentru Adi invitația de a se alătura unei formule în care era solist alături de Cătălina Suditu, iar trupa ,,Private Band” cânta numai la evenimente private. Nici această șansă nu a fost de durată, dar între timp  Adi s-a axat pe finalizarea cursurilor  Facultății de Litere și Științe din Ploiești, iar acum are tot timpul să se concentreze numai asupra domeniului ­mu­zical.