Adolescenții de la Aeolian și Funk Apes, recital la aniversarea Cafenelei Artiștilor (FOTO)

 Tort, prieteni, concursuri, premii și multe surprize. Așa ar putea fi descrisă petrecerea prin care buzoienii au sărbătorit vineri împlinirea a trei ani de la deschiderea Cafenealei Artiștilor.

          Localul s-a dovedit neîncăpător asta și pentru că reprezentanții cafenelei au decis să lase intrarea liberă. Mulți dintre cei care s-au aflat în sală au venit și pentru a-i susține pe cei care au urcat pe scenă. Este vorba despre două

trupe noi, compuse din buzoieni, elevi ai Colegiului Hasdeu. Prima formație care a deschis petrecere cu un repertoriu format din coveruri rock a fost Aeolian, trupă aflată la primul concert. Adolescenții au fost urmați de colegii lor de la Funk Apes, trupă buzoiană tribut Red Hot Chilli Peppers, ai cărei membrii au mai evoluat și în alte formule. 

          Petrecerea s-a prelungit până spre dimineață cu diverse concursuri, premii, imagini cu cele mai importante evenimente găzduite de-a lungul celor trei ani în Cafeneua Artiștilor și cu tăierea tortului.

{vsig}articole/2013/12/20/1cafenea{/vsig}