Adina Răducan, din nou pe podium

Buzoianca a câştigat trofeul de argint la Festivalul “Music Art Kids”

Urmează o nouă provocare, în Macedonia, unde, din păcate, participarea ei este condiţionată financiar

Premiu după premiu- acesta este sloganul care o defineşte pe micuţa de doar 12 ani care îşi adjudecă trofeu după trofeu, la fiecare concurs unde participă şi unde, din fericire, nu depinde de situaţia materială a părinţilor

Buzoianca a câştigat trofeul de argint la Festivalul “Music Art Kids”

Urmează o nouă provocare, în Macedonia, unde, din păcate, participarea ei este condiţionată financiar

Premiu după premiu- acesta este sloganul care o defineşte pe micuţa de doar 12 ani care îşi adjudecă trofeu după trofeu, la fiecare concurs unde participă şi unde, din fericire, nu depinde de situaţia materială a părinţilor. Week-end-ul trecut, Adina Răducan a trecut prin clipe de fericire alături de mama sa, Viorica, pentru că juriul a desemnat-o câştigătoarea trofeului de argint al concursului „Music Art Kids“, care a avut loc la Iaşi. „A fost o competiţie destul de dură, au fost foarte mulţi copii talentaţi şi mă bucură foarte mult aprecierea de care a avut parte Adina, care alături de trofeu a câştigat, şi premiul <Mihai Trăistariu>“, povesteşte cu mândria unui părinte Viorica, mama sa.  Până acum, la mai toate competiţiile unde a cântat buzoianca a fost remarcată şi premiată corespunzător, însă, din păcate, au fost şi câteva situaţii în care participarea sa a mai depins şi de economiile şi posibilităţile familiei. „Avem ocazia să dovedim ce poate Adina din nou, peste graniţele tării, în Macedonia, în august, datorită preşedintelui care organizează festivalul <Lake pearls>, care atunci când a întâlnit-o pe Adina i-a propus să concureze şi la acest festival internaţional, care va avea loc între 5-15 august, în localitatea Struga“, detaliază Viorica. Despre ocazia care s-a fructificat prin toamna anului trecut, mama sa explică cu foarte mare încântare, întrucât acest domn care se afla întâmplător în cadrul juriului Festivalului Superstar Fest (Bacău) i-a acordat Adinei nota 11 pentru prestaţia făcută. Au urmat apoi detaliile şi invitaţia la concurs, precum şi scutirea de taxa de participare, care se impută de obicei la acest nivel internaţional, pentru că această convenţie de reciprocitate între părţi, româno-macedoneană, s-a respectat. Mai exact, profesioniştii lor vin să ne jurizeze, dar îşi aleg şi câţiva copii talentaţi pe care să-i înscrie în festivalul lor, gratuit. Prin urmare, şi Adina a fost selectată printre cei 6 copii care l-au impresionat pe macedonean şi dacă mama ei va reuşi să strângă cei aproximativ 2.000 de euro, ce-i sunt necesari pentru masă, cazare şi avion, Adina va avea oportunitatea să încânte şi în afara graniţelor ţării. „Noi sperăm să primim ajutor din partea celor unde solicităm, precum şi din partea autorităţilor locale, să facem rost măcar de banii pentru cazare şi masă, aproximativ 700 de euro, iar de drum voi căuta să fac economii şi să găsesc metoda de transport cea mai ieftină, pentru ca Adina să poată ajunge şi la acest festival internaţional”, a încheiat optimist Viorica Răducan. Dacă sorţii o vor ajuta, Adina îşi va pregăti din timp piesele în limba engleză, două la număr, cu profesoara ei de la Bucureşti, Crina Mardare, pentru a se prezenta foarte bine în Macedonia.