Adina Răducan, de nota zece şi la şcoală (FOTO)

Adolescenta cu voce de aur a terminat clasa a VIII-a ca şefă de promoţie şi se pregăteşte să plece la cel mai mare colegiu de muzică din America

A încheiat şcoala cu bine, acum este în febra examenelor de capacitate şi în acelaşi timp îşi face bagajele pentru două luni de vis la cea mai importantă şcoală de muzică a vedetelor americane! Acestea sunt coordonatele ce o definesc momentan pe adolescenta Adina Răducan, mândria ­fa­miliei, ce are în plan să afle toate secretele profesorilor ce îi vor preda lecţii de canto la titrata instituţie din state,  Berklee College of Music.

„Un vis i s-a îndeplinit, acela în legătură cu şefia de promoţie. Adina îmi spunea la începutul clasei a VIII-a că vrea să devină şefă de promoţie. Iată că a ajuns la finele anului şcolar şi scopul a fost îndeplinit. Felicitări sincere! Tot în acest domeniu mai trece săptămâna aceasta prin câteva emoţii legate de examenele de capacitate, după care sperăm să intre cu notele obţinute la secţia de teorie muzicală, tot la Liceul de Arte, aici unde a absolvit şi şcoala gimnazială”, a declarat mândră Viorica Răducan, mama Adinei.

 

O aşteaptă o vacanţă cu planuri muzicale importante, pentru că pleacă în America

           

Iar dacă în plan personal lucrurile se aranjează cu puţină ambiţie, şi în plan profesional Adinei îi merge din plin, având în vedere că a câştigat la concursul de anul trecut „M-a făcut mama artist” premiul cel mare, buzoianca va pleca alături de mama sa pentru a studia două luni la cel mai prestigios colegiu de muzică din state, Berklee College of Music. „Ne facem din nou bagajele, tot amândouă, la fel ca în show-ul de la PrimaTV, cel mic va rămâne la soacra mea şi sperăm să ne întoarcem de acolo cu speranţe de mai bine. Vom coresponda permanent cu cei de acasă, mai ales că acum Adina are şi un blog prin care ţine legătura zilnic cu prietenii şi cei care îi îndrăgesc stilul său de muzică şi vom povesti mai multe la întoarcere”, a mai completat mama Adinei. De curând, între două lecţii la română şi un exerciţiu la matematică, Adina tot nu a uitat de marea sa pasiune, pentru care a dat o fugă luna trecută la Bucureşti, la nişte probe şi repetiţii pentru o piesă de suflet. „A fost vorba de câteva probe cu Vlad, Marcu şi Marius, pentru piesa <Do it like a Dude!> pentru care am cerut primele impresii ale formulei şi ale interpretării noastre şi, suprinzător, au venit multe încurajări să continuăm. Vom lua în calcul impresiile, dar după ce ne întoarcem din America”, a precizat Adina Răducan.

 

 

{vsig}articole/2013/06/26/adina{/vsig}